Recalcularea pensiilor vine cu vești proaste pentru cadrele didactice!

Guvernul României a demarat procesul mult așteptat al recalculării pensiilor, în contextul în care tot mai mulți pensionari se confruntă cu venituri considerate insuficiente pentru traiul decent. Cu toate acestea, veștile nu sunt tocmai bune pentru o parte din foștii profesori.

În conformitate cu anexa nr. 6 a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, IȘJ Maramureș a transmis o adresă către foștii cadre didactice, precizând că veniturile suplimentare realizate, cum ar fi plata cu ora, cumulul și premiile, nu vor fi luate în calcul pentru recalcularea pensiilor.

Publicitate

De asemenea, plata salariului 13, acordată conform unor prevederi legale specifice, nu va fi considerată în calculul punctajului mediu pentru stabilirea pensiei înainte de data de 1 aprilie 2001.

Această decizie a fost primită cu îngrijorare de către anumiți foști profesori, deoarece veniturile suplimentare pe care le-au obținut de-a lungul carierei nu vor fi luate în considerare în recalcularea pensiilor lor.

Astfel, există temeri că aceștia ar putea să primească pensii mai mici decât se așteptau.

Recalcularea pensiilor este un proces complex și sensibil, iar guvernul este sub presiunea de a asigura că aceste recalculări sunt corecte și echitabile pentru toți pensionarii implicați.

IȘJ Maramureș a transmis o adresă către fostele cadre didactice

„Conform anexei nr. 6 la Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în adeverința pe care angajatorul o eliberează se precizează „angajatul a beneficiat de următoarele venituri brute realizate, plătită din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii, contribuția de asigurări sociale de stat”, se arată în documentul publicat de edupedu.ro.

Pentru perioada 01.07.1977 – 01.04.2001, conform:

Decretului nr. 92/1976

OMM nr. 136/1976

Legea nr. 19/2000

Veniturile realizate suplimentar nu se înscriu în carnetul de muncă, astfel că nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale”, scrie în adresa ISJ Maramureș.

Publicitate