Regulamentul parcărilor de reședință propus de Carabelea, plin de ILEGALITĂȚI!

Prefectura județului Neamț a reacționat la Hotărârea de Consiliu Local cu privire la administrarea parcărilor de reședință din municipiul Piatra-Neamț.

Primarul Carabelea a încropit un Regulament plin de ilegalități care au fost demontate punct cu punct de către reprezentanții prefecturii. Astfel, HCL-ul respectiv va trebui modificat și eliminate articolele care încalcă legea.

Publicitate

Este o palmă pentru primarul Andrei Carabelea, pentru secretarul general al municipiului, Dragoș Ștefan, dar și pentru consilierii locali cărora li s-a spus din timp că noul Regulamenbt al parcărilor conține prevederi care contravin legii.

Din analiza juriștilor prefecturii s-a constatat că primăria solicită plata la zi a taxelor și impozitelor, lucru care poate crea abuzuri şi rezilieri de contracte ai căror titulari de bună credinţă au achitat preţul dar care titulari, se pot afla la un moment dat într-o imposibilitate de a achita o tranșă de impozit sau în situaţia unei întârzieri a plăţii.

De asemenea, obligaţia titularului de a prezenta reprezentanţilor primăriei, necondiţionat, pe parcursul derulării contractului, dovada unui ITP şi a unei RCA valabile nu este legală, aceste competenţe le au în trafic inspectorii RAR şi Poliţia Rutieră.

Comunicatul Prefecturii județului Neamț:

În prima ședință de Consiliu Local trebuie reluate discuțiile pentru intrarea în legalitate în cazul aprobării gestiunii directe a serviciului public de administrare, întreţinere şi exploatare a parcărilor de reşedinţă, precum şi a celui de blocare/deblocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor care sunt staţionate sau parcate neregulamentar
Instituția Prefectului județul Neamț a emis un răspuns în urma verificării legalității Hotărârii Consiliului Local Piatra-Neamţ nr. 49/2022 privind aprobarea gestiunii directe a serviciului public de administrare, întreţinere şi exploatare a parcărilor de reşedinţă, precum şi a celui de blocare/deblocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor care sunt staţionate sau parcate neregulamentar pe locurile de parcare de reşedinţă de pe domeniul public şi privat al municipiului Piatra-Neamţ.

În urma verificării legalității HCL nr. 49/2022, Institutia Prefectului a formulat procedura prealabilă asupra actului administrativ supus controlului, constatându-se următoarele:

1. art. 4 din Regulament dispune că atribuirea locului de parcare disponibil, în cazul în care există mai multe cereri, se face prin procedura de licitaţie fără însă a cuprinde prevederi referitoare la documentaţia de atribuire; este menţionat caietul de sarcini, dar modelul acestuia nu este cuprins într-o anexă la regulament şi nici nu sunt precizări referitoare la o eventuală aprobare printr-un act administrativ ulterior, eludându-se partea a V-a, titlul I, capitolul 3, secţiunea a 4-a din Codul administrativ;

2. art. 4 stabileşte în mod eronat componenţa comisiei de licitaţie ce va fi constituită din trei membri cu încălcarea prevederilor art. 338 şi art. 317 din Codul administrativ;

3. dispoziţiile regulamentul nu definesc clar noţiunea de debite restante, aşa cum dispun prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; în acest context se poate afecta derularea contractului prin acţiuni ce pot fi susceptibile de interpretare în unele situaţii ca de exemplu:

• art. 21 dispune încetarea contractelor în cazul în care nu se face dovada respectării condiţiilor iniţiale de alocare:

• una din cerinţele iniţiale este dovada plăţii taxelor şi impozitelor şi inexistenţa unor debite; dar, în condiţiile legii, neplata unei tranşe a impozitelor constituie debit restant (a se vedea Codul de procedură fiscală); în consecinţă, în lumina reglementării generale din regulament, titularul unui contract în derulare care a achitat preţul, poate fi considerat rău platnic pentru neplata unei tranşe de impozite. Se pot crea astfel abuzuri şi rezilieri de contracte ai căror titulari de bună credinţă au achitat preţul dar care titulari, se pot afla la un moment dat într-o imposibilitate de a achita o tranșă de impozit sau în situaţia unei întârzieri a plăţii;

4. în cuprinsul regulamentului se face vorbire repetat la obligaţia titularului de a prezenta reprezentanţilor primăriei, necondiţionat, pe parcursul derulării contractului, dovada unui ITP şi a unei RCA valabile; or, aceste competenţe le au în trafic inspectorii RAR şi Poliţia Rutieră, aşa cum dispun prevederile Codului Rutier şi cele din domeniul organizării RAR; în plus, pot exista situaţii în care proprietarul unei maşini se află în imposibilitate temporară de a achita RCA/ITP; de asemenea pot exista situaţii în care maşina se află în service pentru perioada mai lungă şi în respectivul interval de timp expiră ITP; în aceste situaţii şi altele asemenea ce pot apărea fără reaua-intenţie a titularului, aplicarea sancţiunii rezilierii unui contract creează inechitate între părţile contractuale şi, totodată, suspiciunea unor acţiuni menite să ducă spre rezilierea cu rea intenţie şi fără notificare a contractelor.

Contractul este legea părţilor, iar în cazul de faţă este unul ce nu poate fi negociat; tocmai de aceea apreciem că acesta trebuie să conţină prevederi care să asigure şanse reale titularilor de bună credinţă de a menţine în vigoare prevederile contractuale şi nu trebuie să creeze un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

5. Denumirea contractului nu se încadrează în niciuna din modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică/privată a unităţii administrativ teritoriale. Contractul de utilizare a locurilor de parcare este în realitate un contract de închiriere. Potrivit art. 297 coroborat cu art. 362 din Codul administrativ, autorităţile prevăzute decid, în condiţiile legii, cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică/privată, respectiv:

a) darea în administrare;

b) concesionarea;

c) închirierea;

d) darea în folosinţă gratuită.

6. Din textul hotărârii nu reiese parcurgerea procedurilor privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor. A se vedea dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

„După aprobarea hotărârii referitoare la parcările de reședință din oraș, am fost sesizat de către foarte mulți cetățeni și de grupul de consilieri locali PSD din CL Piatra-Neamț, despre unele aspecte care nu sunt tocmai conforme în acest document. La nivelul Instituției prefectului s-au analizat atât hotărârea cât și sesizările primite și acum suntem în măsură să emitem un răspuns, necesar pentru intrarea în legalitate. Fac precizarea că acest răspuns înaintat administrației locale pietrene constituie procedură prealabilă.

Solicit primarului și secretarului Primăriei Piatra-Neamț să aibă în vedere toate precizările făcute în urma exercitării controlului de legalitate asupra actului administrativ în discuţie și să procedeze la modificarea şi completarea actului administrativ la proxima şedinţă de consiliu local, urmând să ne informeze cu privire la măsurile pe care înţeleg să le ia. Primăria trebuie să trateze cu seriozitate problema parcărilor din oraș, pietrenii merită să beneficieze de o administrație de calitate!“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

Publicitate