România îmbrățișează apariția de reactoare nucleare mici, SUA le anulează planurile de construire

Proiectul inovator al construirii reactoarelor modulare mici (SMR) de către NuScale în Statele Unite ale Americii a fost anulat, motivul invocat fiind creșterea cu 53% a costurilor, conform informațiilor furnizate de Bloomberg.

Amintim că proiectul NuScale este relevant și pentru România, deoarece compania va furniza tehnologia pentru reactoarele mici modulare (SMR) de la Doicești, jud. Dâmbovița, în cadrul unui proiect inovator în domeniul nuclear pe care țara noastră l-a primit cu brațele deschise.

Publicitate

Planul prevedea construirea acestor reactoare în statul Utah, iar NuScale și Utah Associated Municipal Power Systems au convenit să renunțe la proiect. În urma acestui anunț, acțiunile NuScale din Portland, Oregon, au înregistrat o scădere de peste 27%.

Semnele unui posibil eșec au apărut cu două săptămâni în urmă, când Iceberg Research, o companie de analiză financiară, a adus acuzații grave asupra companiei americane. Aceasta a afirmat că NuScale Power a încheiat un contract controversat de aproximativ 37 de miliarde de dolari cu un „client fals”, Standard Power, pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei de 1.848 MW.

Iceberg Research a atras atenția și asupra problemelor cu Carbon Free Power Project (CFPP) pentru Utah Associated Municipal Power Systems (UAMPS), unde se înregistrau depășiri constante ale costurilor și termene limită apropiate.

În urma anulării proiectului în SUA, viitorul proiectului de la Doicești rămâne incert, iar NuScale se confruntă cu dificultăți financiare și de performanță, cu riscul diluării acționarilor existenți.

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunţat în martie 2019 că a semnat un Memorandum de Înţelegere cu firma americană NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale.

Scopul acestui memorandum este evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei SMR ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România.

sursa: hotnews.ro

Publicitate