România, obligată să ia măsuri concrete în șapte domenii pentru integrarea romilor

Comisia Europeană a adoptat astăzi un proiect legislativ, ce trebuie aprobat de Consiliul UE, pentru a obliga statele membre să facă pași decisivi pentru integrarea eficientă a romilor, potrivit unui comunicat al executivului european, scrie g4media.ro.

Astfel, Comisia Europeană propune ca statele membre să adopte măsuri concrete în șapte domenii – cheie:
– egalitatea
– incluziunea
– participarea
– educația
– ocuparea forței de muncă
– sănătatea
– locuințele

Publicitate

Pentru fiecare domeniu, Comisia a prezentat noi obiective și a făcut noi recomandări statelor membre cu privire la modul de realizare a acestora. Aceste obiective și recomandări vor servi drept instrumente importante de monitorizare a progreselor și de asigurare a faptului că UE continuă să înregistreze progrese în ceea ce privește furnizarea sprijinului vital de care atât de mulți dintre romii care trăiesc în UE au încă nevoie.

Dacă propunerea Comisie Europene va intra în vigoare, statele membre – inclusiv România – va trebui să îndeplinească până în anul 2030 următoarele obiectiv:

– reducerea la jumătate a numărului de romi care sunt victime ale discriminării;
– dublarea numărului de romi care depun o plângere atunci când sunt discriminați;
– reducerea cel puțin la jumătate a diferenței de venituri între romi și restul populației;
– reducerea cel puțin la jumătate a decalajului în ceea ce privește participarea copiilor la educația preșcolară;

– reducerea numărului de copii romi care frecventează școli primare segregate în cel puțin jumătate din statele membre cu o populație romă importantă;
– reducerea cu cel puțin jumătate a diferențelor de ocupare a forței de muncă și a diferențelor de gen în ocuparea forței de muncă;

– reducerea cel puțin la jumătate a decalajului în ceea ce privește speranța de viață;
– reducerea cu cel puțin o treime a decalajului în ceea ce privește condițiile precare de locuit;
– asigurarea faptului că cel puțin 95 % din romi au acces la apă de la robinet.

Publicitate