Românii și-ar putea primi banii înapoi de pe unele bonuri fiscale!

Ministerul Finanțelor pregătește un sistem de credit fiscal care ar putea aduce românilor reduceri de taxe și sume de bani înapoi pentru bonurile fiscale de la anumite servicii și magazine, cum ar fi coaforul, service-urile auto sau magazinele de cartier.

Anunțul a fost făcut de ministrul finanțelor, Marcel Boloș, la Observator.

„Un fel de deduceri pe care le-ar avea contribuabilul persoană fizică, dacă ar aduce bonuri dintr-o zonă de activitate cu risc fiscal mare”, a explicat Marcel Boloș. Potrivit acestuia, cele mai multe venituri nedeclarate provin din servicii precum service-urile auto, saloanele de înfrumusețare, industria alimentară, agricultura și comerțul.

Ministrul a oferit un exemplu concret: „Te-ai dus la un service auto, te-a costat 500 de lei. Ai cerut chitanță, în acel moment pe bonul fiscal ți-a apărut codul numeric personal și în sistemul nostru de evidență fiscală, după CNP, ți se adună toate cheltuielile pe care le-ai făcut în domeniile acestea de servicii.”

Pentru a beneficia de aceste reduceri, persoanele fizice trebuie să se înscrie în Spațiul Privat Virtual de la ANAF. De exemplu, la cheltuieli în valoare de 5.000 lei pe lună, valoarea creditului fiscal sau cash-back-ul ar putea fi de 10% din sumă, adică 500 de lei. Acești bani pot fi folosiți fie pentru a compensa alte impozite și taxe datorate, fie pentru a fi rambursați direct.

Prin această măsură, statul își propune să elimine evaziunea uriașă din domeniile menționate.

În plus, statul ia în considerare și o reducere a impozitului pe venit. Valoarea creditului fiscal acumulat va putea fi verificată de angajatori. Totodată, aceste deduceri necesită o serie de schimbări din partea Guvernului, cum ar fi introducerea unui cod QR pe bonurile fiscale.

În România, există 600.000 de case de marcat, iar cei 400 de distribuitori din țară vor trebui să modifice softul aparatelor fiscale și să îl avizeze. Aproximativ 3.500 de tehnicieni autorizați vor instala noul soft pe toate casele de marcat.

Această inițiativă vine ca parte a unui efort mai larg de combatere a evaziunii fiscale și de încurajare a contribuabililor să solicite bonuri fiscale pentru serviciile și produsele achiziționate.

Publicitate