Scandal cu Comisarul Ciocan, într-o secție de poliție, după ce i s-a luat permisul (VIDEO)

Imagini filmate în interiorul Secției 4 de Poliție din București îl prezintă pe comisarul-șef Christian Ciocan cum face scandal, după ce agenții i-au reținut permisul și l-au amendat pentru 7 încălcări ale legislației rutiere. Dialogul a fost publicat pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

„Deocamdată dumneavoastră sunteți un contravenient”, replică polițistul. În continuare Ciocan e iritat că agenții l-au verificat și e auzit cum le spune: „Băi băieți, dacă nu înțelegeți regulile de circulație, lăsați-vă, tată, de circulație. Care e problema cu accesul interzis? Sunt pe niște străzi pe care nu le cunosc, ce Dumnezeu!?”.

Publicitate

Întrebat de ce s-a urcat la volan și a condus o mașină fără ITP și fără asigurare, Ciocan continuă să îi certe pe agenți: „Care e problema? E mașina tatălui meu! Mi-ați făcut morală, m-ați înnebunit”.

„Cms. șef Christian Ciocan, la acest moment împuternicit director al Unității de Politici Publice din MAI, a încălcat legea prin 7 fapte, care au fost constatate de către patrula de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție.

Atitudinea și comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziția pe care o ocupă, recurgând la amenințări și intimidări la adresa agenților, și chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea.

Ciocan a pătruns pe o stradă unde acționa indicatorul «Accesul interzis» și la solicitarea agenților a refuzat să se legitimeze, așteptând probabil să fie recunoscut de la televizor. Ulterior, agenții de poliție au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una din plăcuțele de înmatriculare, nu avea actele asupra și a refuzat să respecte indicațiile polițistului.

Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6.000 de lei, iar ca măsuri complementare a fost reținută plăcuța cu numărul de înmatriculare și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile.

Îi felicităm pe colegii Secției 4 pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înțelege cum își permit niște agenți să îl amendeze și să îi țină morală.

Acest incident este dovada vie că vremurile se schimbă în sistem, iar legea este aplicată indiferent că vorbim despre cms. șef Ciocan sau despre un simplu cetățean. Așteptăm cu mare interes reacția MAI cu privire la acest comportament de cea mai joasă speță manifestat. Rușine Christian Ciocan!”, e relatarea care însoțește imaginile.

Publicitate