Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a, care va fi deschisă după 63 de ani!

O scrisoare secretă scrisă de regină a fost găsită într-un seif și nu poate fi deschisă pentru încă 63 de ani. Regina Elisabeta a II-a a decedat joi în castelul său scoţian de la Balmoral, după ce în cursul zilei de miercuri starea ei de sănătate s-a deteriorat.

Nici măcar personalul reginei nu știe ce conține biletul și tot ce se poate afla, în afară de instrucțiunile Reginei despre când ar trebui deschis.

Publicitate

După moartea Reginei, națiunea a intrat acum într-o perioadă de doliu care va fi respectată de vineri până la șapte zile după înmormântarea ei. Biletul se adresează locuitorilor din Sydey și, potrivit indicațiilor clare ale reginei, ar urma să fie deschis în 2085, potrivit The Sun.

„Salutari. Într-o zi potrivită aleasă de dumneavoastră, în anul 2085 vă rog să deschideți acest plic și să transmiteți cetățenilor din Sydney mesajul meu către ei”, se arată în scrisoare.

În 2009, s-a constatat că în timpul vizitei din 1970 cuplul regal a fost ținta unui complot de asasinat.

Clădirea QVB a fost deschisă în 1898 și a fost numită în onoarea Jubileului de diamant al Reginei Victoria de atunci. Clădirea a fost aproape demolată pentru spațiu civic și parcare auto în 1959.

Monarhul britanic rămâne șeful statului Australiei, iar regele Carol este reprezentat acolo de guvernatorul general. La un referendum din 1999, australienii au votat pentru menținerea reginei ca șef de stat.

Majestatea Sa a vizitat țara de 16 ori, prima ei vizită fiind în 1954, la doar doi ani după ce a urcat pe tron. Alți membri ai familiei regale au făcut, de asemenea, vizite în Down Under, cea mai recentă fiind a Prințul William și Kate Middleton, în 2020.

Când regina Elisabeta, în vârstă de 27 de ani, a aterizat pe aeroportul din Sydney, a devenit primul monarh care a pus piciorul pe pământul australian. Potrivit rapoartelor din acea vreme, Regina și Ducele de Edinburgh au primit „cel mai tumultuos salut pe care Sydney l-a oferit vreodată unui vizitator”.

Publicitate