Secretarul de Stat de la Mediu a DEMISIONAT după dezvăluirile ”Recorder”

Secretarul de stat Gelu Puiu (PNL) și-a înaintat demisia, pe care am acceptat-o, a anunțat marți premierul Florin Cîțu. Gelu Puiu este secretar de stat în Ministerul Mediului. Recorder a intrat în posesia unor înregistrări care arată că acesta s-a lăudat în fața apropiaților că a schimbat peste 20 de directori din sistemul silvic prin șantaj.

Publicitate

Potrivit înregistrărilor, mai mulți șefi de direcții silvice din întreaga țară au fost schimbați din funcție în urma unei campanii de șantaj coordonate de la vârful Ministerului Mediului, arată Recorder.

Omul care a pus în practică această operațiune a fost secretarul de stat Gelu Puiu, care îi amenința pe directorii din sistemul silvic cu controale care sigur vor descoperi o neregulă.

Reamintim că un reportaj marca Recorder, a scos la iveală o adevărată lecție de șantaj în Guvernul României: cum se eliberează funcții pentru membrii de partid.

Personajul principal al investigațiilor făcute de jurnaliști este Secretarul de stat de la Mediu – Gelu Puiu.

Gelu Puiu este activist PNL, a fost membru al Biroului Politic Județean PNL Neamț în perioada în care Mugurel Cozmanciuc, deputatul trimis în judecată pentru fapte de corupție conducea filiala locală. În fapt, între cei doi este o relație atât de apropiată, încât soția deputatului nemțean este angajată ca șefă de cabinet al secretarului de stat Gelu Puiu.

Învestigația celor de la Recorder arată cum mai mulți șefi de direcții silvice din întreaga țară au fost schimbați din funcție în urma unei campanii de șantaj coordonate de la vârful Ministerului Mediului.

Din înregistrări rezultă că omul care a pus în practică această operațiune a fost secretarul de stat Gelu Puiu, aflat și astăzi în aceeași funcție. Acesta s-a lăudat în fața apropiaților că a schimbat peste 20 de directori din sistemul silvic prin aceeași metodă: amenințându-i cu controale care sigur vor descoperi o neregulă.

Mai departe, Gelu Puiu îi raporta ministrului Costel Alexe, care se interesa dacă funcțiile din țară au fost eliberate.

Este o nouă dovadă că politizarea instituțiilor publice continuă și este girată de la cel mai înalt nivel. Dar dincolo de asta, este și o lecție despre cum se transformă oamenii ajunși în funcții de putere. De la tonul vocii, care capătă niște inflexiuni pline de importanță, până la cinismul cu care ajung să schimbe destinele altor oameni, precizează sursa citată.

Publicitate