Șef al Serviciului de Permise și Înmatriculări, reținut de DNA pentru luare de mită

Viorel Andrei Donciu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore pentru luare de mită, trafic de influență și acces ilegal la un sistem informatic, informează Investigatoria.ro.

Povestea este lungă și complicată, implicând un consilier al Consiliului Județean Maramureș, dar și diverse forme de mită pentru reprogramări la examene de obținere a permisului auto ori pentru înmatricularea unor autoturisme.

Publicitate

Procurorii Serviciului Teritorial Cluj ai Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 8 aprilie a ofițerului de poliție, Viorel Andrei Donciu, la data faptelor șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș (SPCRPCIV Maramureș), iar în prezent împuternicit pe funcția echivalentă de la nivelul Serviciului Suceava.

Rechizitoriul arată o succesiune halucinantă de infracțiuni, comise într-o perioadă destul de scurtă de timp.

La data de 04 februarie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în calitate șef al SPCRPCIV Maramureș, ar fi cumpărat influența unui consilier de la Consiliul Județean Maramureș, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât inculpatul Donciu Viorel-Andrei să fie desemnat în continuare în aceeași funcție. Numirea în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș expira în data de 15 februarie 2021.

În schimbul menținerii sale în funcție, inculpatul Donciu Viorel-Andrei l-ar fi sprijinit pe consilier la înmatricularea unor vehicule deținute de acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, precum și cu îndeplinirea oricăror alte atribuții de serviciu pe care ofițerul de poliție le are potrivit funcției, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane.

Pe 1 februarie, la instigarea aceluiași consilier, Donciu Viorel-Andrei ar fi accesat fără drept baza de date a MAI-Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în interesul personal al instigatorului, pentru a verifica un anumit autoturism ce figura în proprietatea unei societăți comerciale.

În plus, pe datele de 9 februarie, 10 februarie și 25 februarie 2021, în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș, Donciu Viorel-Andrei ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto ori pentru înmatricularea unor vehicule.

Ofițerul va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, cu precizarea că și alte persoane sunt cercetate în cadrul acestui dosar penal. 

Publicitate