Șefa Comisiei Europene cere vaccinare obligatorie în România și țările Uniunii Europene!

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat astăzi că trebuie să avem o dezbatere despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, relatează EFE şi AFP.

”Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată”, a declarat Von der Leyen, subliniind că exprimă o „opinie personală”, întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin „în totalitate” statelor membre, scrie stiripesurse.ro.

Publicitate

Cu toate acestea, politicianul cu pregătire medicală a evidenţiat natura excepţională a situaţiei, cu o creştere rapidă a infecţiilor în mare parte din UE şi rate scăzute de vaccinare în multe state, în ciuda faptului că vaccinurile sunt disponibile, spre deosebire de multe alte părţi ale lumii. Doar 66,2% din populaţia totală a blocului este complet imunizată.

”În urmă cu doi sau trei ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi fost martoră la ceea ce vedem acum, că avem o pandemie teribilă şi vaccinuri, dar acestea nu sunt folosite în mod corespunzător peste tot, iar costurile pentru sănătate sunt uriaşe”, a declarat von der Leyen, întrebată dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.

Grecia şi Austria au anunţat amenzi pentru cei care nu acceptă să se vaccineze, în timp ce dezbaterea ia amploare şi în alte state membre.

”Cred că este de înţeles şi adecvat” să avem o dezbatere şi ”să ne gândim eventual la vaccinarea obligatorie în UE”, a declarat Von der Leyen.

Publicitate