Șefa Spitalului de Infecțioase din Iași, condamnată definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare

Carmen Dorobăț, Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a fost condamnată astăzi la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care este acuzată că, alături de soțul său, tot medic, a primit mită de la 124 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, pentru a-i promova examenele.

Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași și este definitivă.

Publicitate

Contactată de jurnaliști, Dorobăț nu a vrut să facă precizări legate de o eventuală demisia a sa de la conducerea spitalului. În schimb, a transmis o scrurtă declarație:

Am luat act de de decizia justiției, sigur, cu tristețe Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum, cu aceeași implicare în momentele acestea de pandemie„.

Magistraţii Curţii de Apel au menținut decizia primei instanțe, de condamnare la 3 ani cu suspendare, însă i-au modificat pedeapsa complementară.

Dacă prima instanţă stabilise că nu are voie să prea şi nici să deţină o funcţie publică, acum i-a fost interzis doar să predea într-o instituţie de învăţământ, privată sau publică, timp de 5 ani.

Instanța a dispus și un termen de supraveghere de 4 ani în cazul managerului Spitalului de Boli Infecțioase Iași, potrivit sentinței consultate de Ziarul de Iași.

Cei doi soţi au fost condamnaţi pentru luare de mită, într-un dosar trimis în judecată de DNA Iaşi, în urma unui flagrant ce a avut loc la începutul anului 2015. Carmen Dorobăţ a fost acuzată că ar fi luat bani de la studenţi pentru promovarea examenelor.

Publicitate