Sentință judecător: ”Purtarea măștii are aspect de botniță și prezintă risc asupra sănătății”

O judecătoare de la Tribunalul Neamț, scrie în sentințele pronunțate că purtarea măștii în sala de judecată ar reprezenta ”o îngrădire a accesului la justiție prin imposibilitatea identificării părților de către complet”, scrie stiri-neamt.ro.

Potrivit sursei citate, aceste aprecieri au fost făcute de o judecătoare a Tribunalului Neamț, în sentințele pronunțate de aceasta în jurul datei de 30 iunie, la scurt timp după Decizia Curții Constituționale din 25 iunie, prin care prevederile de atunci din legea 55/2020 privind carantina și autoizolarea au fost declarate neconstituționale.

Judecătoarea a precizat în sala de judecată că purtarea măştii este un „act medical nu poate fi impus fără consimţământul expres al persoanelor”, declarând că masca de potecţie sanitară „are aspect de botniţă şi prezintă risc asupra sănătăţii întrucât sunt studii ştiinţifice medicale care evidenţiază riscul major asupra sănătăţii”, dar menţionând că (conform art.325 Cod penal) dacă persoanele purtătoare a unei boli contagioase transmit cu bună ştiinţă altor persoane această afecţiune, pot răspunde penal.

De asemenea magistratul a precizat că accesul la justiţie nu poate fi restrâns nici în condiţiile stării de urgenţă, cu atât mai puţin în starea de alertă, şi pentru a nu îngrădi accesul liber la justiţie şi a preveni erorile de identificare corectă a desinatarului actului de judecată, obligativitatea purtării măştii „reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie”, iar persoanele care insistă să poarte mască în sala de judecată având posibilitatea să ceară amânărea cauzei la un termen ulterior, după redactarea Deciziei Curţii Constituţionale, conform sursei citate.

Publicitate