Și-a vândut copilul de 2 ani, ca să-și ducă noua iubita în vacanță

Fapta revoltătoare a unui bărbat din provincia Zhejiang, care a fost arestat după ce și-a vândut băiețelul ca să-și poată duce noua iubită în vacanță. 

Un bărbat chinez a fost arestat după ce și-ar fi vândut fiul în vârstă de 2 ani și ar fi folosit banii pentru a călători împreună cu noua lui iubită.

Publicitate

În urma divorțului de soția sa, suspectul, identificat cu numele de Xie, din provincia chineză Zhejiang, câștigase custodia băiețelului său, Jiajia, în timp ce fetița cuplului a fost încredințată femeii.

Pentru că era nevoit să lucreze într-un alt oraș, Xie și-a lăsat fiul în grija frateleui său Lin, care locuiește în orașul Huzhou.

La un moment dat, însă, individiul l-a luat pe Jiajia de acasă, spunându-i fratelui că fosta soție vrea să își vadă copilul. Ulterior, Lin, care se atașase de băiețel, a aflat că micuțul nu ajunsese niciodată la mama lui, motiv pentru care și-a luat fratele la întrebări.

Când Xie a refuzat să răspundă, Lin a sunat la poliție. Se întâmpla pe 22 aprilie, relatează Daily Mail.

Când fratele său a refuzat să răspundă, Lin îngrijorat a raportat incidentul poliției pe 22 aprilie.

În urma verificărilor, polițiștii aveau să descopere că bărbatul își vânduse fiul unui cuplu fără copii din orașul Changsu, provincia Jiangsu, pentru suma de 20.000 de euro.

Se presupune că Xie avea nevoie de bani pentru a-și duce noua iubită în vacanță.

Polițiștii l-au arestat pe bărbat și l-au readus pe Jiajia în grija unchiului său.

De asemenea, cuplul care l-a cumpărat pe băiat este cercetat pentru presupusa vânzare.

Publicitate