Șocant! Prefectul PSD, care monitoriza protestatarii anti Dragnea, candidează la PNL

Fostul prefect PSD Vasile Panaite, cel care monitoriza mitingurile anti PSD din iarna lui 2017 și 2018 și îi transmitrea lui Carmen Dan ”efectivele” de manifestanți, este candidat pe lista de consilieri municipali ai PNL Piatra-Neamț.

Lucruri incredibile se întâmplă în filiala Neamț a PNL, condusă de deputatul Mugurel Cozmanciuc! După ce a cooptat 3 primari PSD pentru a candida din partea liberalilor, i-a oferit un loc eligibil și fostului prefect PSD.

Publicitate

Vasile Panaite, fost prefect PSD care trimitea jandarmii să-i numere pe participanți, să-i identifice pe lideri și să monitorizeze protestele anti PSD din noiembrie 2017 și februarie 2018, a fost pus pe locul 2 la lista de consilieri județeni PNL dar și pe un loc eligibil pe lista de consilieri locali ai PNL Piatra-Neamț.

Interesant este că la toate mitingurile împotriva ”ciumei roșii” de la Piatra-Neamț au participat majoritatea consilierilor locali ai PNL, chiar și primarul liberal din acea vreme.

Vasile Panaite, prefectul de atunci, avea în ”atribuții” să monitorizeze grupurile de manifestanți și să identifice liderii protestelor, informații pe care le trimitea pe cale ierarhică, lui Carmen Dan, ministrul de Interne, care mai apoi ajungeau la Dragnea.

Ca o ironie a sorții, primarul PNL și o parte consilierii care atunci au ieșit în stradă, împotriva PSD, nu se mai regăsesc pe listele PNL. În schimb, prefectul PSD de atunci, trecut între timp la liberali, este pe loc eligibil.

Panaite Vasile este unul din oamenii cei mai apropiați de șeful PNL Neamț, Mugurel Cozmanciuc. Acesta l-a adus pe Panaite în organizația liberală în vara anului 2019, lucru care a dus la o nemulțumire totală în rândul membrilor filialei.

Panaite s-a înscris și în competiția internă a liberalilor pentru ocuparea postului de primar al municipiului Piatra-Neamț, fiind chiar aproape de nominalizare.

Istoria politică a lui Vasile Panaite este pestriță. A fost și a rămas unul din apropiații lui Gheorghe Ștefan – Pinalty în anii de glorie ai PDL, fiind ales primar în comuna Dragomirești. Apoi a candidat fără succes pentru un mandat de deputat în anul 2008.

Între timp începe o fructuoasă prietenie cu Ionel Arsene, șeful PSD Neamț, fapt care îl aduce pe Panaite Vasile în postura de candidat PSD la primăria comunei Dragomirești pe care o câștigă cu 490 voturi. La pachet, numele lui Panaite apare în dosarul care îi vizează pe Gheorghe Ștefan și Ionel Arsene.

Presa locală a relatat despre numeroasele afaceri dubioase ale familiei Panaite cu statul, unele din ele investigate de procurorii anticorupție. Din rechizitoriu reiese faptul că Vasile Panaite era cel care muta „comisioanele” de la Ionel Arsene la Gheorghe Ștefan prin intermediul unor lucrări primite de firma acestuia, fiind omul de legătura dintre cei doi.

În 2017, PSD îl pune prefect pe Vasile Panaite, mandat pe care îl duce până în primăvara lui 2018.

Imediat se îndreaptă către Pro-Romania, unde devine președinte al filialei municipale Piatra-Neamt. La câteva luni distanță, Liviu Harbuz – președintele ProRomania Neamț dă semne că nu reușește să se înțeleagă cu Vasile Panaite, iar plecarea acestuia din urmă devine inevitabilă: „Vasile Panaite a parasit partidul pe motive de faliment financiar si moral”, declara în aprilie 2019 Liviu Harbuz.

Panaite Vasile se reorientează rapid și trimite bezele către conducerea PNL Neamț, spunând că a fost dintotdeauna un om de dreapta.

În luna august 2019, Panaite Vasile devine membru PNL Neamt cu dorința exprimată deja de a candida la primăria municipiului Piatra-Neamt, iar astăzi îl avem candidat pe listele liberalilor pentru Consiliul Local și Consiliul Județean Neamț.

Publicitate