Șofer amendat de polițiști cu 5.000 de lei pentru că a luat la ocazie o persoană!

Necunoașterea legii nu te exonerează de răspundere în fața ei. De asta s-a lămurit și un șofer care a comis o greșeală pe care mulți români o fac. Și, în astfel de cazuri, amenzile sunt drastice.

A pățit-o un șofer din Botoșani, care a fost amendat cu suma de 5000 de lei pentru că a luat o persoană la ocazie. Incidentul s-a petrecut luni, 12 iunie 2023.

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe drumul național DN 29 D, din comuna Stăuceni, un autoturism condus de un bărbat, de 60 de ani, din comuna Sulița. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta o persoană, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.

„Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cazul acesta nu este singular, zilnic întâlnim pe drumurile țării oameni care cer să fie luați cu mașina. Ei fac autostopul și de obicei stau la ieșirile din orașe. Fie că nu au bani sau din alt motiv, aleg varianta „la ocazie” în locul trenului ori a microbuzului pentru a ajunge la destinație.

Indiferent cum i se spune, autostopul este interzis prin lege, iar amendă pot primi atât șoferul, cât și pasagerul luat la întâmplare.

În România, autostopul este interzis încă din 2015, atunci când legea nr. 38/2003 a fost completată prin legea nr. 129/2015.

Iată ce menționează legea: „Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către transportatori autorizați, care dețin autorizații taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi sau copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condițiile prezentei legi, pentru fiecare autovehicul utilizat (…)

Este interzis transportul public, contracost, de persoane cu un autoturism, fără a deține pentru acesta, după caz, autorizație taxi valabilă sau copie conformă valabilă”.

Motivele pentru care legea interzice autostopul sunt suficiente, iar unul ar fi legat de necunoașterea persoanei

Publicitate