Șpagă la asfaltare: director reținut pentru mită. Banii erau ascunși în frigider

Directorul Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (LDP) Reiser SA Bârlad, Daniel Buzămăț, se află în mijlocul unui scandal de corupție, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată, potrivit unui anunț oficial al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Alături de Buzămăț, a fost reținut și omul de afaceri care l-ar fi mituit, conform informațiilor furnizate de DNA.

Conform procurorilor, în perioada aprilie-mai a anului trecut, directorul LDP Reiser Bârlad ar fi pretins și primit de la un intermediar al omului de afaceri suma totală de 100.000 de lei, care a fost remisă în două tranșe.

Banii ar fi fost oferiți în contextul încheierii a două contracte între LDP Reiser și firma omului de afaceri, având ca obiect asfaltarea unei suprafețe de 1.600 mp de teren aparținând acestuia din urmă.

Procurorii susțin că în realitate s-a asfaltat o suprafață de 4.725 mp, fiind folosită o cantitate de 454 tone asfalt, față de cele 218 tone menționate în documentele contabile. Mai mult, DNA afirmă că cele două sume de bani, fiecare în valoare de 50.000 de lei, au fost depuse la sugestia lui Buzămăț – una într-un frigider aflat în biroul său, iar cealaltă în autoturismul său personal.

Cei doi suspecți, Daniel Buzămăț și omul de afaceri implicat în această afacere dubioasă, au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați vineri instanței cu propunere de arestare preventivă.

Publicitate