”Spitalul căruia i-a dedicat 30 de ani din viață a ajuns să o omoare!”

Ofițer de stat major și fost profesor la Academia Militară, un cititor al ziarului Libertatea, a aflat că soția sa bolnavă de COVID a contractat germeni multirezistenți, după ce ziarul a publicat cele 14 dosare medicale anonimizate, ale unor pacienți care au decedat recent în Spitalul Militar.

Pacientul numărul 9 a fost soția mea. Vă mulțumesc pentru aflarea adevărului despre decesul ei, care este strâns legat de infecțiile nosocomiale”, spune C.C., soțul unei femei de 74 de ani, care a murit pe 23 decembrie la Spitalul Militar Central din București, unde lucrase trei decenii ca asistentă la Secția Dermatologie.

Publicitate

Libertatea a publicat pe 2 ianuarie 2020 informații dintr-un număr de 14 dosare medicale ale unor pacienți infectați cu germeni multirezistenți, care au decedat în noiembrie-decembrie 2020 sau sunt în stare foarte gravă, intubați, în principalul spital unde sunt tratați militarii activi, pensionarii militari, demnitari ai statului român și civili.

Fac plângere penală împotriva spitalului, pentru ca minciunile să se oprească” Pacientul 9 a fost înregistrat pe 18 decembrie în Registrul de evidență a infecțiilor nosocomiale al Spitalului Militar, document pe care Libertatea l-a publicat.  Conform Registrului, pacientul C.N. a fost diagnosticat cu „suprainfecție cu Klebsiella Pneumoniae și Stenotrophomonas Maltophilia și i s-a administrat antibioticul Colistin”.

Citeşte întreaga ştire: Și-a recunoscut soția printre cei 14 pacienți COVID infectați cu nosocomiale la „Militar”: „Spitalul căruia i-a dedicat 30 de ani din viață a ajuns să o omoare!”

Publicitate