Sub conducerea liberalului Carabelea, primăria va avea un nou record al schemei de personal: 302 funcționari!

Deși la nivel național Guvernul caută soluții pentru reducerea aparatului bugetar și înghețarea salariilor din acest sector, primarul liberal al municipiului Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, vine cu propunerea de a MĂRI schema de personal din primărie.

Primarul a inițiat un proiect de Hotărâre prin care va mări schema de personal, deși în timpul campaniei electorale dar și după ce a ajuns primar, Carabelea a tot vorbit despre eficiență, reformă și cheltuirea echilibrată a banului public.

Publicitate

Iată că „reforma” în viziunea noului primar înseamnă mai mulți angajați la primărie, mai mulți funcționari plătiți bine din banii contribuabililor.

În 2021 primăria avea 191 de funcții ocupate, iar noua organigramă propusă de Carabelea are prevăzute 302 posturi.

Pe întreg mandatul primarului Carabelea, schema de personal a cunoscut creșteri semnificative, de la 238 salariați ai primăriei, la 277 în mai 2021, apoi a crescut la 287 în iunie 2022, iar acum se propune ca schema de personal să urce la 302 posturi.

În fotografiile anexate mai jos, puteți vedea organigrama inițială de pe vremea fostei conduceri, apoi creșterea succesivă a numărului de bugetari în perioada 2021-2023:

Reamintim că întregul buget de personal al administrației Carabelea (cu structurile subordonate) a ajuns în 2023 să se ridice la fabuloasa sumă de peste 11 milioane de euro!

Revenind la noua schemă de personal propusă de Carabelea, nu ne dăm seama unde își vor găsi loc acești funcționari, atât timp cât birourile din primărie sunt umplute până la refuz.

Cert este că primarul liberal se detașează total de linia partidului în privința reformelor care sunt tot mai des exprimate atât de președinte cât și de premier și care urmăresc eficientizarea sistemului administrativ prin subțierea schemelor de personal și reducerea cheltuielilor bugetare.

Reamintim faptul că inspectorii de la Curtea de Conturi a făcut un control la primăria Municipiului Piatra-Neamț în perioada mai-iulie 2022, iar sinteza cu principalele abateri și încălcări ale legii se întinde pe 30 de pagini.

După cum se știe, administrația Carabelea a deschis larg robinetul angajărilor în primărie, pe lângă cei 18 consilieri personali pe care i-a rotit, o serie de pile și relații și-au găsit un loc călduț, la buget.

Curtea de Conturi face referire la modul în care au ajuns la primărie, pe posturi bine plătite, mai mulți foști angajați de la SC Comes SA, unde patron Ion Anton Măzăreanu, unul din apropiații primarului Carabelea.

Extras din Raportul Curții de Conturi:

”În urma verificării modului de implementare a sistemului de control intern managerial la nivelul U.A.T.M. Piatra Neamț, potrivit prevederilor OSGG nr. 600/2018, s-au identificat unele aspecte de neconformitate (…) referitor la dosare de angajare a unor funcționari publici care provin din cadrul aceleiași societăți comerciale.

Urmare analizării dosarelor de angajare din perioada 2020 și până în prezent s-a constatat faptul că, în anul 2022, din totalul angajărilor efectuate în cadrul aparatului de specialitate al Municipiului Piatra Neamț până la data acțiunii de audit financiar, patru dintre acestea sunt aferente unor persoane care provin de la același fost angajator.

Estimându-se o probabilitate redusă a unei coincidențe, precum și a identificării unei situații ce poate genera îndoieli asupra modului de de recrutare, se impune o reevaluare a riscurilor aferente activității de recrutare de personal, prin estimarea probabilității de materializare a acestora, precum și a impactului asupra activităților din cadrul obiectivelor, în cazul în care acestea se materializează.

Referitor la dosarul de angajare al unui funcționar public – prin referatul de necesitate întocmit de Direcția Tehnică se solicită transformarea unui post vacant de inspector, clasa I, grad profesional principal, în inspector, clasa I, grad profesional superior, din cadrul compartimentului Rețele Utilități în vederea scoaterii la concurs (…).

Proba scrisă a concursului s-a desfășurat în data de 04.05.2022, ora 11, la sediul Primăriei Piatra Neamț, iar în urma analizării lucrării scrise realizate de singurul candidat rămas înscris în concurs, a rezultat faptul că răspunsurile formulate de candidat sunt identice cu actele normative care au făcut obiectul subiectelor de concurs, în sensul că s-au redat inclusiv articolele de lege, aliniatele și paragrafele, exact în ordinea din textul legii, conform baremului de corectare.

Din documentele anexate la dosarul de angajat, respectiv certificatul de căsătorie, reiese faptul că, candidatul admis are legătură cu o persoană din conducerea unei direcții din primărie. Se reține încălcarea dispozițiilor art. 467 din OUG nr. 57/2.

Așadar, angajările pe pile, pe relații, pe prietenii sau pe comandă politică au devenit o normalitate la primăria Piatra-Neamț. Probabil vom citi mai multe din viitoarele rechizitorii ale procurorilor.

disclaimer

Publicitate