Supermarketurile vor fi obligate să doneze produsele cu 48 de ore înainte de expirare, în Ungaria!

Marile lanţuri de supermarketuri din Ungaria vor fi obligate să doneze produsele alimentare cu cel puţin 48 de ore înainte de expirarea termenului de valabilitate, transmite MTI, conform observatornews.ro.

Măsura va intra în vigoare de la 1 februarie, a decis Parlamentul de la Budapesta.
Începând din luna februarie, marile magazine alimentare trebuie să-şi ofere produsele alimentare, cu cel puţin 48 de ore înainte de expirarea termenului de valabilitate.

Publicitate

Amendamentul pentru reducerea risipei alimentare a fost adoptat cu 138 de voturi pentru şi 1 vot împotrivă, printr-o procedură excepţională, la propunerea Guvernului ungar.

Modificarea vizează comercianţii ale căror vânzări nete anuale depăşesc 100 de miliarde de forinţi (273,42 milioane euro). Magazinele pot oferi alimente şi organizaţiilor caritabile. Scopul legii este ca alimentele al căror termen de valabilitate expiră curând să ajungă la cei nevoiaşi, nu la gunoi.

În expunerea de motive a legii se arată că Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite estimează că aproximativ o treime din alimentele produse sunt aruncate, deşi producerea acestora necesită resurse importante. Potrivit unui sondaj UE, peste 5% din deşeurile alimentare se formează pe parcursul comercializării.

Magazinele în cauză trebuie să întocmească şi un plan de reducere a risipei alimentare, care trebuie depus la Centrul de Salvare a Alimentelor. Primele astfel de planuri trebuie trimise până la data de 31 mai 2022.

De asemenea, trebuie să desemneze şi un responsabil cu salvarea alimentelor. Magazinele care nu reuşesc să realizeze un astfel de plan sau care depăşesc anual cantitatea planificată de risipă alimentară cu peste 2%, vor fi amendate.

Va creşte şi taxa pe comerţul cu amănuntul din vânzări pentru marile magazine alimentare, de la 2,5 %, la 2,7%. Legea va intra în vigoare începând cu data de 1 februarie 2022.

Publicitate