SURSE: Ședință de guvern, mâine, pentru prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile

Surse guvernamentale au declarat pentru G4media că o ședință extraordinară de guvern este programată pentru mâine, 15 iulie, la Palatul Victoria, pentru prelungirea stării de alertă.

Potrivit acestora, măsura ar urma să fie prelungită pentru o perioadă de 30 de zile pe întreg teritoriul țării.

Publicitate

Înainte de ședința de guvern, va avea loc însă o întrunire a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care va propune concret atât perioada, cât și suprafața țării pe care să fie prelungită starea de alertă.

Actuala stare de alertă expiră pe 17 iulie. Potrivit legii privind starea de alertă, guvernul nu are nevoie de încuviințarea Parlamentului pentru prelungirea acestei măsuri.

Prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile pe întreg teritoriul României are loc în contextul creșterii alarmante a numărului de infectări cu coronavirus, mai ales în lispa unei baze legale pentru internarea obligatorie sau carantinarea persoanelor bolnave sau suspecte de a fi infectate, mai precizează sursa citată.

Publicitate