Tânăra spulberată de un BMW în stație a murit, după ce i-a fost amputat un picior

Denisa, tânăra spulberată în stația de autobuz, la Baia Mare, a murit în noaptea de luni spre marți, la spital. Femeia își pierduse un picior în urma impactului devastator. Soțul ei, care se afla chiar lângă ea la momentul tragediei, a suferit mai multe traumatisme şi a fost transferat la o clinică din Cluj-Napoca.

Șoferului i s-a schimbat încadrarea faptei, din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

Publicitate

Medicii au făcut tot posibilul pentru a o salva pe Denisa, însă eforturile lor au fost în zadar. Tânăra era în comă încă de când medicii au internat-o la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Sâmbătă i s-a efectuat operația de amputare de picior.

Duminică, femeia a intrat de două ori în stop cardio-respirator, fiind resuscitată. Noaptea trecută, din păcate, trupul ei a cedat.

Într-o clipă, vieţile celor doi tineri, soţ şi soţie, au fost date peste cap de bolidul scăpat de sub control. Maşina cu mulţi cai putere a năvălitîn staţia unde aşteptau liniştiţi pe bancă şi i-a strivit sub ochii îngroziţi ai trecătorilor.

Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Cu ultimele puteri, femeia şi bărbatul au strigat după ajutor. Până să vină poliţia, şoferul de 20 de ani şi cei doi pasageri au fost surprinși învârtindu-se şocaţi pe lângă victime.

Şoferul de 20 de ani care a provocat cumplitul accident a fost reţinut pentru 24 de ore. Martorii spun că șoferul mașinii a demarat de la semafor, a pierdut controlul volanului în mai puțin de 50 de metri, autoturismul s-a răsucit și a intrat în stația de autobuz, unde stateau pe bancă o femeie și un bărbat.

Femeia ar fi ajuns la spital în stare de inconștiență. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatului etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Publicitate