Tată, fiu și noră sunt angajați la aceeași instituție. Directorul: ”La noi, 50% din angajați sunt rude!”

Viorel Zacrețchi, a fost adus de la Botoșani de către noul director al DRDP Iași, Ovidiu Laicu, și instalat adjunct al directorului de Întreținere. A fost recuperat, spune conducerea direcției de drumuri, pentru că este un foarte bun specialist.

În acest mod a fost reunită familia Zacrețchi, pentru că la noul loc de muncă s-a întâlnit cu fiul, Alexandru – șef de district la Răducăneni, și cu Marilena, nora – angajată a Biroului de Comunicare.

Publicitate

În acest context, directorul DRDP Iași oferă o informație halucinantă în discuția cu REPORTER DE IAȘI: aproape 50% dintre angajații instituției sunt rude între ei. „Nu-i știu acum pe toți pe de rost și lor li se mai adaugă și alianțele, după ce și-au botezat copii unii altora”, a precizat Laicu.

După ce Ovidiu Laicu a preluat conducerea DRDP Iași, în luna mai, prin câștigarea postului în instanță, Viorel Zacrețchi, fostul șef al Secției de Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, a ajuns în conducerea DRDP Iași.

Inițial, pentru o foarte scurtă perioadă, a fost numit consilier al directorului general, pentru ca, pe 24 iunie, să fie numit adjunct al directorului de Întreținere.

Numirea s-a făcut fără concurs, pentru o perioadă de 6 luni, în baza normelor care permit ca, în cazul posturilor de conducere vacante sau temporar vacante, angajatorul să poată desemna un salariat pentru ocuparea postului pe durată determinată.

La Botoșani, Viorel Zacrețchi a avut un salariu net de aproape 9.000 de lei, iar venitul de director adjunct de la DRDP Iași este la același nivel.

„Pe Viorel Zacrețchi eu l-am adus de la Botoșani. Este diriginte de șantier, este un om foarte bine pregătit, nu aveam echivalent la DRDP Iași. El a fost dat afară din funcție la Botoșani, o măsură pe care o consider nedreaptă. De aceea, am decis să ocupe funcția de adjunct al directorului de Întreținere”, a precizat Ovidiu Laicu.

Publicitate