Tatăl unui elev a fost reținut după ce a mers la școală și a luat la bătaie un profesor!

Un profesor de la Școala Gimnazială din satul Slon, comuna Cerașu, a fost bătut marți, 31 ianuarie, de tatăl unui elev, informează Observatorul Prahovean, care preia un comunicat al IPJ Prahova.

Agresorul în vârstă de 63 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit IPJ Prahova, pe 31 ianuarie, în jurul orei 16.15, polițiștii Secției Rurale Drajna, au fost sesizați de către o colegă a profesorului din comuna Cerașu că acesta ar fi fost agresat de un bărbat.

Publicitate

„Din verificări s-a stabilit faptul că profesorul ar fi fost lovit de un bărbat în vârstă de 63 de ani, tatăl unui elev. Acesta a susținut că fiul său ar fi fost agresat de către profesorul în cauză”, transmite poliția prahoveană.

În urma conflictului, persoana vătămată nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale. Față agresor a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca miercuri, 1 februarie, să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și purtare abuzivă.

Publicitate