Tragedie! Băiețel de 3 ani mort după ce a fost călcat pe cap cu mașina de propriul tată

Se pare că în momentul în care bărbatul voia să mute mașina, copilul s-ar fi rostogolit și a ajuns sub roțiile mașinii. Familia a sunat imediat la 112. Băiețelul a fost călcat pe cap, iar medicii nu i-au dat multe șanse de supraviețuire.

ACTUALIZARERăsturnare de situație: băiatul de 3 ani a fost călcat pe cap cu mașina de unchiul său de 14 ani!

Publicitate

La data de 18 iulie 2021, în jurul orei 10.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un băiat, în vârstă de 3 ani, în timp ce se afla în curtea unui imobil situat pe raza localității Hărman, județul Brașov, ar fi fost surprins și accidentat de către un autoturism.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar la scurt timp a încetat din viață. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

Publicitate