Un material documentat de jurnaliștii publicației dela0.ro, prezintă o situație fără precedent în România, deși nu este singulară. Mai multe femei dintr-un sanatoriu de boli psihice nasc. Nu se știe cum au rămas însărcinate, iar statul a considerat că-i prea costisitor să afle
Ianuarie 2015. În decurs de două săptămâni, în secția Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani nasc trei femei. La prima vedere, nimic nu e neobişnuit. Sute de femei nasc în fiecare lună în unitatea sanitară.
Dar, la o privire mai atentă, nimic din povestea celor trei nașteri de la Botoșani nu se mai păstrează în limitele normalului. O dramă comună unește cele trei experiențe, una de care protagonistele nici măcar nu au cum să-şi dea seama.
Cele trei mame au tulburări neuropsihice cronice și au trăit aproape toată viața în grija statului. Cum au ajuns ele să nască? Statul român nu a reușit să găsească un răspuns nici la șase ani de la evenimente.
Cazurile celor trei femei cu dizabilități mintale de la Botoșani care au născut – și indiferența autorităților publice față de fapte – e o demonstraţie a vulnerabilităţii sociale în care se află astfel de persoane și a nereușitei societății de a le apăra. Cei care ar fi trebuit să vegheze la respectarea drepturilor și demnității acestor femei au închis ochii.
Povestea celor trei nașteri de la Botoșani din ianuarie 2015 nu este una cu poze, zâmbete, flori, îmbrăţişări sau părinți fericiţi, care să aştepte cu emoţie să-şi vadă bebeluşii. Taţii n-au fost deloc.
Cei trei copii nu veniseră pe lume după consumarea unor relații consensuale (ori cel puțin a unor relații care să presupună existența unui consimțământ informat), ci ca urmare a violenţei sexuale, fizice şi psihice.
Femeile proveneau dintr-un centru de asistenţă medicală și socială pentru pacienți cu tulburări neuropsihice cronice. Majoritatea celor de acolo nu au rude apropiate şi au trăit aproape toată viața într-o instituție. Au istoric de agitație psiho-motorie, întârziere în dezvoltarea mintală, cu grave tulburări de comportament, oligofrenie şi numeroase recăderi, pentru care fac reabilitare într-o secție de psihiatrie acută.
Pentru cele trei femei de la Botoșani, centrul rezidențial devenise casă, singura casă pe care o știau. Însă, în acelaşi timp era şi locul în care fuseseră transformate în victime sigure, fără nici un fel de apărare în faţa unor agresori care au profitat de vulnerabilitatea lor.
Femeile nu pot spune nimic despre agresiune, agresor sau repetabilitate, pentru că intelectul le este limitat, vorbirea şi mai limitată, iar capacitatea de a înţelege ce li s-a întâmplat e aproape inexistentă. Dacă nu ar fi fost sarcinile neprevăzute, probabil că abuzurile comise asupra lor ar fi rămas complet neştiute. Nimeni nu s-ar fi autosesizat.
După naştere mamele s-au întors în sanatoriul medical, iar copiii au ajuns la asistenți maternali. Întâmplător sau nu, pentru că era ianuarie, străinii aleși să le crească pe cele trei nou-născute le-au dat numele Ioana. Copiii apăruţi pe lume pe același fond de abuzuri poartă acum şi acelaşi nume.
Povestea comună a celor trei femei din Botoșani scoate la iveală un adevăr greu de tolerat. De multe ori, agresiunile asupra beneficiarelor cu dizabilități din centrele statului se petrec chiar sub ochii celor care ar trebui să le protejeze. Protecţia lor – asumată instituțional – există numai pe hârtie. În realitate, nimeni nu se interesează cu adevărat de soarta femeilor, pentru ca agresiunile să poată fi prevenite sau investigate.
De cazurile petrecute în urmă cu șase ani la Maternitatea din Botoșani publicul a aflat la mai bine de doi ani după ce se petrecuseră.
Trei femei cu afecţiuni psihice, aflate în grija statului, au rămas însărcinate şi au născut. Bănuiţi au fost o serie de angajaţi ai unităţii, care lucrează acolo şi în ziua de azi. Anchetele n-au stabilit nimic clar. Oficial nu există nici nereguli, nici vinovaţi. Preţul l-au plătit, într-un final, și bebeluşii – care au venit pe lume fără o familie, cu o linie în dreptul numelui tatălui pe certificatul de naştere.
Nimic nu ar fi ieşit la lumină dacă un angajat nu ar fi avut „inconştienţa” de a reclama toate problemele la forurile superioare, după ce a văzut că cei ce erau atunci la conducerea sanatoriului nu făceau nimic. Şi-a retras apoi plângerea, din cauza presiunilor din interiorul unităţii sanitare.
Anchete au tot fost. Poliţia, două unități de procuratură, chiar şi Avocatul Poporului au încercat să elucideze împrejurările nașterilor de la Botoșani. La capătul acestor eforturi publice nu s-a ajuns însă la niciun rezultat. Singura certitudine e că cele trei femei din sanatoriul de la Podriga au născut la începutul anului 2015. Au trecut șase ani – și restul e încă o nebuloasă pentru statul român.
Actualul manager de la Sanatoriul Podriga susţine că nu știe prea multe lucruri despre acele probleme. Nu era în unitate atunci. „De când sunt eu aici nu am avut și nici nu au fost astfel de sesizări. Știu că au fost nașteri, dar nu știu despre ce este vorba, s-au și dat copiii în plasament. Dar nu știu despre ce este vorba. Eu când am fost numită manager, pacientele deja născuseră”, a spus Oana Norses, managerul sanatoriului. Nu a încercat să afle prea multe, aşa cum a comunicat şi într-o adresă către Avocatul Poporului.
A fost nevoie ca scandalul să apară în presă pentru ca Avocatul Poporului să se autosesizeze. A urmat o anchetă, însă mult prea târziu şi, aparent, pe cu totul alte direcţii. Reprezentanţii instituţiei au ajuns la Podriga abia în 2017, când au trimis specialiști din „Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie” pentru a analiza dacă cele trei paciente au fost sau nu violate. Sau cel puţin să stabilească cum a fost posibil să rămână însărcinate.
Concluziile au venit după încă un an: „echipa nu a putut identifica astfel de cazuri, motivat de faptul că nu au fost identificaţi bolnavi cu escare sau leziuni cutanate care să probeze o eventuală lovire”, iar comisia din cadrul sanatoriului nu a analizat vreodată astfel de cazuri. Le-a fost suficientă această explicaţie: dacă nu au analizat, înseamnă că nu au existat.
În aprilie 2017, după apariția subiectului în presă, Avocatul Poporului face o vizită „inopinată” la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga. La mai bine de doi ani de când s-au consumat evenimentele, reprezentanţii instituţiei au constatat că „cele trei presupuse victime ale violurilor se aflau încă internate la sanatoriu, fiind stabile din punct de vedere psihic şi sănătoase fizic”. Copiii născuţi în urma „presupuselor violuri” aveau deja doi ani. Nu a mai interesat practic pe nimeni să afle cum s-a ajuns în acea situaţie.
S-au mai scris nişte rapoarte, s-au mai bifat nişte acţiuni. În teorie, toată lumea şi-a făcut treaba.
Potrivit descrierii sanatoriului, acesta este aşezat într-un cadru natural deosebit de propice activităţilor de reabilitare, cu posibilitatea dezvoltării activităţilor de recreere, ergoterapie şi terapie ocupaţională, alături de activităţile de asistenţă medicală propriu-zisă.
Nicio instituţie a statului român nu a putut stabili în ce categorie se încadrează ceea ce li s-a întâmplat celor trei femei din sanatoriul de la Podriga.
Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.