Trei piuneze, un cui, două agrafe, o parte dintr-o balama de uşă, o brăţară de mână, o monedă, o bucată dintr-un termometru

O echipă de medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a intervenit pentru a scoate din stomacul unui bărbat mai multe obiecte metalice pe care acesta le-ar fi înghiţit voluntar, au anunţat, luni, reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit acestora, pacientul, care suferă de afecţiuni psihice, a înghiţit trei piuneze, un cui, două agrafe, o parte dintr-o balama de uşă, o brăţară de mână, o monedă, precum şi o bucată de metal, parte a unui termometru de cameră care conţinea mercur.

Publicitate

Bărbatul, de aproape 55 de ani, cu tulburări psihice, a ingerat mai multe obiecte. Unele ascuțite, care puteau provoca complicatii digestive, respectiv perforație intestinală sau ocluzie intestinală și trebuiau scoase prin endoscopie digestivă superioară cât mai repede atât timp cât încă se mai aflau în stomacul și prima parte a intestinului subțire al pacientului.

Purtătorul de cuvânt al spitalului a spus că nu este primul caz de acest fel, dar este primul caz în care s-au extras atât de multe obiecte, respectiv trei piuneze, un cui, două agrafe, o parte dintr-o balama de ușă, o brățară de mână, o monedă, o bucățică de metal, partea unui termometru de cameră ce conținea mercur intactă.

Intervenția a durat aproximativ trei ore cu analgo-sedare efectuată de o echipă din UPU. După monitorizarea ulterioară în UPU, pacientul a fost trimis înapoi la spitalul din Vatra Dornei pentru supraveghere, pacientul fiind din această localitate.

Publicitate