ULTIMA ORĂ! Încă un incendiu într-o secție ATI, la Spitalul Medicală III din Târgu-Mureș

O priză a luat foc, vineri dimineață, în secția ATI a Spitalului Medicală III din Târgu-Mureș. Incendiul a fost stins de angajații spitalului înainte de sosirea pompierilor, anunță Mediafax.

Incendiul a izbucnit la o priză din secția de Terapie Intensivă a Spitalului Medicală III, informează stiripesurse.ro.

Publicitate
„Incendiul a fost lichidat de către personalul propriu până la sosirea forțelor de intervenție”, a anunțat, vineri dimineață, ISU Mureș.

Pompierii sunt la fața locului pentru „a executa o recunoaștere”.

ISU Mureș a revenit cu precizarea că este vorba despre Spitalul Medicală III de pe strada Gheorghe Marinescu.

Incendiul a izbucnit într-un salon în care se aflau 6 pacienți.

„Doar pacientul care era în apropierea prizei a trebuit să fie mutat. Nu sunt alte probleme”, adaugă ISU Mureș.

Publicitate