ULTIMA ORĂ! Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Trei medici au suferit fracturi

Un incendiu a izbucnit în această seară, în sclădirea Clinicii de Psihiatrie din Craiova. Din primele informații oferite de pompierii doljeni, nici un pacient nu ar fi fost rănit. În schimb, mai multe cadre medicale au fost transportate la Spitalul de Urgență Craiova. Incendiul ar fi fost provocat de un pacient.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din spatele Parcului Romanescu. La fața locului au fost trimise doua subunități de intervenție, Detasamentul 1 și 2 Pompieri Craiova cu 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de lucru la înălțime, o descarcerare grea și o ambulanță tip B.

Publicitate

La sosirea echipajelor la locul intervenției, au fost găsiți 18 pacienți și 5 cadre medicale autoevacuate, un pacient fiind evacuat de salvatori. Trei cadre medicale care au suferit fracturi au fost transportate la spital”, au precizat reprezentanții ISU Dolj.

Potrivit pompierilor doljeni, trei cadre medicale au suferit fracturi la membrele inferioare prin cădere de la înălțime și au fost transportate la Spitalul de Urgență Craiova.

Reprezentanții ISU Dolj au precizat pentru GdS că vor oferi în curând mai multe amănunte despre acest incident.

Publicitate