ULTIMA ORĂ: Percheziții DNA la primăria Iași! Mihai Chirica, vizat de un nou dosar?

O echipă de procurori DNA de la serviciul central din București a ajuns joi dimineață la sediul Primăriei Iaș. Aceștia investighează modul în care Primăria Iași a făcut un schimb de terenuri. Primăria a cedat un teren valoros în schimbul altuia necesar pentru extinderea cimitirului din localitate.

DNA a confirmat perchezițiile de la Primăria Iași și anunță că e vorba despre un dosar care privește presupuse infracțiuni de corupție săvârșite în anul 2019. În dosar sunt făcute percheziții în 11 locuri, printre care Primăria Iași, locuințele unor persoane și sediile unor companii.

Publicitate

„Este o acţiune pe care o face DNA Bucureşti privind ridicarea unor documente legate de perioada 2005- 2018, o acţiune absolut legală, care s-a întâmplat din timpul pandemiei.

Au cerut nişte documente. Acum au venit să îşi întregească portofoliul de documente pe care le solicită. Sigur că da, sunt primarul în funcţie. Trebuie să le acord tot sprijinul pentru ca lucrurile să meargă aşa cum scrie la lege. Nu am nicio calitate şi nici foarte multe detalii. Sunt hotărâri legate de inventarierile din 2005.

Probabil este legat, din ce am putut să remarc, şi de terenul care a făcut obiectul schimbului de lângă Cimitirul Eternitate şi care, se pare, a fost o reclamaţie din interiorul PNL, a unui consilier la vremea respectivă faţă de colegii săi”, a afirmat Chirica.

El a precizat că percheziţiile au vizat birourile angajaţilor de la Serviciul Patrimoniu şi de la Serviciul Cadastru.

„Cine a greşit va plăti. (…) Eu personal nu am nicio emoţie”, a adăugat primarul Iaşiului.

Mihai Chirica, primarul Iașului, are în acest moment mai multe dosare de corupție instrumentate atât de DNA, cât și de DIICOT. În cel mai recent, deschis în luna aprilie, Chirica (PNL) are calitatea de suspect în dosarul DIICOT Iași în legătură cu concesiunea unui teren al primăriei către familia unor apropiați.

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în cursul anului 2019.
În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Publicitate