Un bărbat a fost găsit decedat, legat de un copac în liziera din spatele casei!

Un bărbat din localitatea Stejaru, județul Neamț, a fost găsit fără suflare, legat de un copac din liziera din spatele casei în care locuia, informează stiri-neamt.ro.

Potrivit IPJ Neamț, ieri, 1 martie, polițiștii nemțeni au fost sesizați prin apel de urgență cu privire la faptul că în localitatea Stejaru a fost găsit un bărbat spânzurat.

Publicitate

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din Stejaru. Bărbatul nu mai prezenta semne vitale, iar cadrele medicale au constatat decesul.

Potrivit surselor noastre, bărbatul ar fi fost găsit de sora sa, legat de un copac din liziera din spatele casei

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).

Publicitate