Un bărbat a hărțuit o judecătoare: ”Ne mai vedem noi, puștoaico! Sunt mafiot în 20 de țări!”

Un bărbat din județul Vrancea a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Galați, luni, 15 noiembrie, pentru hărțuirea și ultragierea unei judecătoare, după ce și-a exprimat nemulțumirea că dosarul său este lăsat la sfârșitul ședinței de judecată.

„Upi-Mafiotul”, așa cum își spune vrânceanul Dumitru Avram, a fost pus sub acuzare pentru ultraj judiciar, hărțuire și încălcarea solemnității ședinței în urma unui incident petrecut pe 18 noiembrie 2019 la Judecătoria Focșani, relatează Libertatea.

Publicitate

Potrivit datelor din dosar, bărbatul de 51 de ani avea calitate de petent într-un dosar în care contesta o amendă la regimul circulației rutiere aplicată de Poliția Locală.

Pentru că a avut pe toată durata procesului un comportament neadecvat, judecătoarea i-a atras atenția asupra decenței limbajului, moment în care bărbatul i-a răspuns pe un ton ridicat că-i va face plângere la CSM.

Bărbatul a continuat să aibă un comportament sfidător la adresa instanței și a început să-i adreseze amenințări președintei completului de judecată: „noi discutăm altfel, nu așa” și „ne mai vedem noi, puștoaico”, „sunt mafiot în 20 de țări”. 

Președintele completului de judecată a dispus evacuarea petentului din sală de către jandarmi, nu înainte de a-i mai aplica o amendă de 100 de lei.

Jandarmii au informat-o pe judecătoare că bărbatul care provocase scandal în sala de judecată o așteaptă la ieșirea în instanță, sfătuind-o, dacă apreciază necesar, să apeleze la unul dintre ei atunci când va pleca acasă.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

Publicitate