Un bărbat a murit într-un tren de pe ruta Iași-București. Soția lui credea că doarme

Bărbatul avea 57 de ani și a fost observat, miercuri, că zace inconștient pe bancheta din tren înainte de oprirea în Gara Bârlad, potrivit Agerpres, care citează Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.

Soția lui nu a intervenit pentru că a crezut că acesta adormise. Șeful de tren a sunat la 112, iar un echipaj medical a intervenit după ce trenul a ajuns la Bârlad.

Publicitate

Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva și au declarat decesul. „Pacientul a fost găsit decedat cu semnele morţii deja instalate, motiv pentru care medicul a declarat decesul. A fost anunţată poliţia pentru a se stabili circumstanţele morţii.

Pacientul era însoţit de soţie, care se pare că nu şi-a dat seama ce se întâmplă cu soţul său, crezând probabil că acesta doarme”, a precizat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă.

Publicitate