Un bărbat s-a ales cu dosar penal și a fost trimis în judecată pentru că a scos bani de pe cardul iubitei!

Un bărbat din Bihor a fost trimis în judecată pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic după ce a scos bani de pe cardul concubinei sale.

Bărbatul a fost achitat după ce doi martori au declarat că femeia obișnuia să îi dea cardul să scoată bani de pe el.

Publicitate

Concret, bărbatul a fost acuzat că, prin cinci tranzacții, a retras de pe cardul concubinei sale suma de 1.857 de euro.

Bărbatul trimis în judecată s-a apărat la proces susținând că la începutul anului 2018 a avut o relație de concubinaj cu partea vătămată, mutându-se împreună în apartamentul femeii. Bărbatul a arătat că „pe durata relației nu au avut discuții legate de cheltuielile curente, la care au contribuit ambii concubini”.

Inculpatul s-a mai apărat spunând că fosta sa iubită lucra în Germania și „de fiecare dată când revenea în țară cheltuiau împreună banii câștigați de aceasta”. „Nu a negat că a retras bani de pe cardul persoanei vătămate, însă a arătat că a avut acordul acesteia, fiindu-i indicat codul PIN.

Relația celor doi a durat până în august 2018. Banii au fost retrași pe durata relației cu persoana vătămată”, se arată în datele de la dosar.

În procesul în care bărbatul a fost judecat pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni în mod fraudulos au fost audiați și doi martori. Aceștia au depus mărturie în favoarea bărbatului, declarând că îi cunoaște pe inculpat și persoana vătămată, despre care știe că locuiau împreună.

Martorul a arătat că „a participat la numeroase petreceri organizate de persoana vătămată, și că aceasta avea obiceiul de a achita întreaga consumație”.

Tribunalul Bihor l-a declarat nevinovat pe bărbat susținând că „retragerile de numerar s-au efectuat pe timpul relației de concubinaj dintre inculpat și persoana vătămată ceea ce determină aprecierea că există o probabilitate ridicată ca persoana vătămată să fi consimțit la retragerile de numerar de pe cardul său”.

Publicitate