Un bărbat supărat că fusese concediat, a luat ostatic un coleg! În timpul intervenției, un polițist a fost rănit

Luare de ostatici în depozitul din Mogoşoaia al celei mari companii de mobilă din Europa. Un tânăr care colecta deşeurile din hala brandului suedez l-a ameninţat cu două arme albe pe un angajat al companiei.

Potrivit Știrilor Pro TV, bărbatul care a lucrat pentru aceeași companie și a fost concediat, i-a reproșat că fumează în interior. După negocieri eșuate, polițiștii au intervenit și l-au imobilizat. Bărbatul ținut ostatic și un agent au fost răniți la picior și la mână.

Publicitate

Era trecut de ora 13.00 când tânărul care colecta deşeurile de carton din depozitul brandului suedez de mobilă s-a năpustit asupra angajatului de acolo. Sub amenințarea a două arme albe l-a luat ostatic. Iar colegii au sunat la 112.

Potrivit unor surse din anchetă, victima, un bărbat de 67 de ani i-ar fi atras atenţia agresorului că fumează în hală, lucru interzis în interior. Tânărul de 23 de ani s-a enervat şi l-a ameninţat în acel moment cu un cuţit şi un cutter.

La fața locului au ajuns imediat polițiștii orașului Buftea. Oamenii legii au încercat să negocieze cu agresorul, care nu a vrut să elibereze victima. Atunci poliţiştii au intervenit în forță și l-au imobilizat. În intervenție au fost răniți ușor atât bărbatul luat ostatic cât și un polițist. Ambii au primit îngrijiri medicale la faţa locului, apoi au fost transportaţi la spital.

Anne Marie Ciolcă, purtătorul de cuvând al IPJ Ilfov: „A fost depistat agresorul care avea asupra sa două obiecte tăietor înţepătoare iar în momentul intervenţiei atât victima cât şi unul dintre poliţişti au fost răniţi uşor.”

Surse din anchetă spun însă că tânărul ar fi un fost angajat al companiei care a fost concediat. Potrivit anchetatorilor, martorii ar fi declarat că bărbatul i-ar fi pus cuţitul la gât fostului coleg şi a cerut să vorbească cu şeful companiei de mobilă suedeză din România.

Reprezentanţii depozitului au transmis că prioritară este în acest moment sănătatea angajatului, care se simte bine:

„În acest moment, prioritatea noastră este sănătatea colegului nostru, care a primit îngrijiri medicale adecvate și care se recuperează cu bine. O investigație a fost deschisă asupra situației, iar autoritățile competente fac verificări în acest sens.”

Tânărul care a atacat cu o armă albă un fost coleg de muncă într-un depozit de la Mogoşoaia şi a rănit şi poliţiistul care a încercat să îl dezarmeze este audiat de ore întregi aici la sediul din Buftea de procurori şi de poliţiştii criminalişti. Surse apropiate anchetatorilor ne-au povestit că tânărul este cercetat pentru tentativă de omor.

Publicitate