Un călugăr de la Mănăstirea Sihăstria a fost găsit mort după o săptămână, în chilia unde locuia

Pe data de 19 aprilie, polițiștii nemțeni au fost sesizați prin apel de urgență cu privire la faptul că la Mănăstirea Sihăstria, din localitatea Vânători-Neamț, a fost găsit un bărbat decedat.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din Vânători-Neamț.

Publicitate

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Potrivit surselor stiri-neamt.ro, călugărul ar fi fost găsit într-o chilie de la Mănăstirea Sihăstria, iar după primele semne, se pare că acesta era decedat de cel puțin o săptămână.

Publicitate