Un candidat fals le şoptea răspunsurile celor care îl plăteau, primind între 2500-5000 euro pentru fiecare permis obținut

Un candidat fals le șoptea celorlalți răspunsurile corecte în timpul examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere.

Se întâmpla în Brașov, unde polițiștii au reținut șase persoane implicate. Potrivit Direcției Generale Anticorupție, polițiștii au făcut miercuri șase percheziții domiciliare la imobilele unor persoane fizice și societăți, 5 în județul Brașov și una în județul Galați.

Publicitate

În urma acestora, 14 persoane au fost duse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, scrie Mediafax.

La data de 15.06.2022, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Brașov și Galați, sub coordonarea procurorului din cadrul  Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și cu sprijinul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Brașov, Galați și Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele unor persoane fizice și societăți, mai exact 5 mandate pe raza județului Brașov și unul pe raza județului Galați, urmate de 14 mandate de aducere a suspecților, la sediul structurii de parchet menționate.

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în perioada 2013 – 2020, persoane fără calitate specială, cu sprijinul mai multor școli de șoferi, dar și cu sprijinul unei persoane fără calitate specială, contra unor sume de bani, își stabileau reședința pe o perioadă de un an în județul Brașov, cu scopul de a parcurge cursurile unor școli de șoferi, ulterior acestui fapt să poată participa la proba scrisă pentru a obține permisul de conducere în mod fraudulos.

Mai exact, în ziua derulării probei teoretice la examenul propriu–zis, era prezent un candidat fals, înscris legal, iar care pe timpul examenului teoretic, le comunica candidaților răspunsurile corecte.

Sumele de bani oferite de cei care doreau să obțină în mod fraudulos permisul de conducere erau cuprinse  între  2500 – 5000 de euro pentru fiecare permis obținut.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, cumparare de influență și trafic de influență, în legătură cu obținerea permiselor de conducere auto.

În cauză, pentru un număr de 6 suspecți, au fost emise  ordonanțe  de reținere de către procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă  Tribunalul Brașov pe o perioadă de 24 de ore.

Publicitate