Un cunoscut medic a murit legat de pat la ATI Mureș! Era coerent și se ruga să fie dezlegat

Profesorul universitar doctor Benedek Imre, unul din cei mai buni cardiologi pe care îi are România a vorbit despre drama pe care a trăit-o fratele sau, profesor doctor Benedek Istvan, cel care a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, şi care a murit de COVID-19 fiind legat de pat la ATI Mureş.

Acest lucru se întâmplă la doar două zile de la afirmațiile unui fost cadru medical de la secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, care a dezvăluit că pacienții mureau cu zile, legați de paturi și sedați, apar noi mărturii despre tratamentul la care sunt supuși bolnavii de COVID, însă de data aceasta este vorba de secția de Terapie Intensivă a unui alt spital, cel din Mureș.

Publicitate

Fratele meu a fost legat de pat și este real că familia posedă un film în care se vede că fratele meu vorbește coerent, expune părerea și roagă să fie dezlegat. Acest lucru nu se întâmplă. Noi acest film nu-l vom difuza, pentru că este sentimental foarte greu de acceptat.

Însă, este o anchetă în derulare, anchetă penală, de aceea nici nu aș putea să vă deslușesc prea multe.

Am pierdut un om care a făcut primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, care a făcut o clinică de Hematologie și fratele lui, adică subsemnatul, o clinică de cardiologie internațională. Am pierdut un om pentru noi și pentru țară foarte valoros.”, a spus Benedek Imre, la Antena 3.

Publicitate