Un elev i-a bătut cu un baston telescopic pe dirigintele clasei, un coleg și un părinte!

În cursul zilei de 9 noiembrie a.c. un fapt extrem de grav s-a petrecut în cadrul Liceului tehnologic „Forestier” din Sighetu Marmației. Un elev, posibil drogat potrivit martorilor, l-a agresat fizic pe un coleg de-al său, notează sighet247.ro. 

Băiatul, în vârstă de doar 16 ani, a scos din geantă un baston metalic, telescopic, cu care, nici mai mult, nici mai puțin, i-a aplicat mai multe lovituri colegului său. După aceea, „zmeul” a lovit telefonul colegului său cu bastonul, distrugându-l.

Publicitate

Potrivit surselor din Poliție, la școală a sosit tatăl elevului agresat, iar agresorul i-a aplicat și acestuia câteva lovituri cu bastonul telescopic. Lovit a fost și dirigintele care a încercat să aplaneze conflictul, bineînțeles, tot cu bastonul metalic în cauză.

Văzând că situația scapă complet de sub control și că nimeni nu îl poate potoli pe zmeu, a fost solicitată intervenția Poliției. Cu greu, echipajul de Poliție sosit la fața locului au reușit să îl potolească pe elevul agresor. Acum acesta s-a ales cu dosar penal.

„În data de 9 noiembrie, la ora 09.10, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către un bărbat, în calitate de diriginte, cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Sighetu Marmației a avut loc o altercație între doi elevi.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un elev de 15 ani a fost agresat, în urma unor discuții contradictorii, de către un alt elev de 16 ani, cu un baston telescopic, fiindu-i distrus totodată și telefonul mobil.

Prejudiciul cauzat a fost estimat în jurul sumei de 3.000 de lei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere”, se arată în comunicatul remis redacției Sighet 247 de către purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Publicitate