Un fost primar de municipiu a murit aseară, înecat cu pepene

Cu o activitate politică de aproape 30 de ani, Marian Iordache a fost pe rând consilier local, viceprimar, primar, consilier județean, iar în ultimii ani era consilier personal al primarului Liviu Negoiță, în Cernavodă.

Conform surselor Observator, Marian Iordache mânca pepene în momentul în care s-a înecat. Soția a sunat la 112 și a fost îndrumată să aplice manevra Heimlich până la sosirea unui echipaj de urgență. Însă fostul primar nu mai era conștient și manevra nu a avut succes.

Claudia Tătărici, purtător de cuvânt al SAJ Constanța: Am primit o solicitare prin serviciul 112 pentru un pacient înecat cu bol alimentar. Până la deplasarea echipajului, operatoarea a îndrumat familia să efectueze manevra Heimlich. Când a ajuns echipajul la locul solicitării a găsit un pacient în stop cardiorespirator, s-a făcut protocolul de resuscitare, dar din păcate fără rezultat, pacientul fiind declarat decedat

„Astăzi, în jurul jurul orei 19.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță despre faptul că un bărbat, de 59 de ani, din municipiu, a decedat, ca urmare a înecarii acestuia cu alimente în timpul mesei”, se arată în comunicatul poliției.

Cine era Marian Iordache

A fost timp de două mandate primar al orașului Medgidia, între 2008 și 2016.

Marian Iordache era unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal din județul Constanța.

Fostul edil s-a născut la Cernavodă, dar a copilărit la Medgidia. A urmat Liceul Industrial nr. 1 din Medgidia, iar în 1981 a intrat la Facultatea de Inginerie, Universitatea Ovidius Constanţa.

Ulterior, până la alegerile locale din 2008, a fost director comercial în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – DRDP Constanţa, informează ziuaconstanta.ro.

Publicitate