Un gigant românesc apare pe piață și se bate direct cu McDonald’s și KFC!

Lanțul românesc de fast food FRYDAY, condus de antreprenorul sucevean Lucian Florea, își continuă ascensiunea rapidă pe piața alimentară locală, confruntându-se direct cu giganții mondiali KFC și McDonald’s.

Cu o investiție de peste 1,5 milioane de euro, FRYDAY a inaugurat cel mai recent restaurant în Vaslui, o unitate de tip drivethru specializată în burgers și fries, conform informațiilor furnizate de BussinesMagazin.

Publicitate

Lucian Florea, fondatorul lanțului, a declarat că acesta este doar începutul unei extinderi agresive. În următoarele două luni, FRYDAY va deschide alte trei restaurante în Pitești, Sibiu și Galați, urmând ca până la finalul anului să mai fie inaugurate încă trei unități.

„Până în iunie, planificăm să deschidem alte trei restaurante în Pitești, Galați și Sibiu, investind peste 1,3 milioane de euro. Scopul nostru este să ajungem la 15 unități până la finalul acestui an, consolidându-ne prezența în orașe noi, precum Galați, Pitești și Sibiu, dar și extinzându-ne în orașele în care deja suntem prezenți, cum ar fi Timișoara și București”, a declarat Florea.

FRYDAY, care are în prezent unități în mall-urile din București, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Alba Iulia, Craiova și Arad, își propune să accelereze ritmul de expansiune și să își crească cifra de afaceri de peste trei ori față de anul precedent, estimând un bilanț de peste 70 de milioane de lei pentru acest an.

„Anul 2024 este un an în care vom apăsa pedala accelerației și pe care îl proiectăm cu o creștere a cifrei de afaceri de peste trei ori față de 2023. Avem un forecast de peste 70 de milioane de lei pe bilanțul din acest an”, a adăugat Florea.

Pentru a susține această expansiune rapidă, FRYDAY își propune să-și consolideze resursele de middle și top management, iar recrutarea va fi făcută prin intermediul unui proces de headhunting, pentru a asigura succesul planurilor extrem de agresive pentru 2025, care vizează deschiderea unei locații noi în fiecare lună, totalizând 12 noi locații în acel an.

Publicitate