Un individ a bătut un polițist care a venit să-l amendeze de două ori în aceeași noapte!

Un individ a luat la bătaie un polițist după ce a venit pentru a doua oară în aceeași noapte să-l amendeze. 

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Valea Mare, care ar fi lovit un poliţist, a fost arestat preventiv pentru ultraj, au informat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Tânărul ar fi tulburat de mai multe ori liniştea publică, noaptea, în comuna Valea Mare iar când poliţiştii au încercat să îl imobilizeze şi să îl încătuşeze pentru a-l conduce la sediul Poliţiei l-a lovit pe unul dintre aceştia.

Publicitate

Primul incident a avut loc în noaptea de 19 februarie, în jurul orei 0, 30, când ar fi produs zgomote de mare intensitate. El a fost sancţionat cu 2.000 de lei de poliţiştii sosiţi la faţa locului în urma sesizării.

Incidentul s-a produs la 2:30. Al doilea incident s-a produs în aceeaşi noapte, în jurul orei 2,30.

„Ulterior, în jurul orei 02:30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că aceeaşi persoană tulbură din nou ordinea şi liniştea publică. La vederea echipajului de poliţie, tânărul a avut un comportament agresiv, motiv pentru care poliţiştii au procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia, în vederea conducerii la unitatea de poliţie pentru dispunerea măsurilor legale. În momentul încătuşării, tânărul a lovit unul dintre agenţii de poliţie”, a precizat sursa citată.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ultraj, cercetările fiind efectuate sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus în ziua de 20 februarie reţinerea tânărului, iar instanţa a dispus ulterior arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 20 de zile.

sursa: stiridiaspora.ro

Publicitate