Un influent stareț își construiește o cabană în creierii munților, într-o arie protejată! (VIDEO)

Un material video filmat și documentat de către activiștii de mediu de la Agent Green, scoate la iveală câteva lucruri destul de interesante, ținând cont că la mijloc este un influent stareț, Arhimandritul Zenovie de la Mănăstirea Nechit din județul Neamț.

Este vorba de starețul care în pandemie a ieșit în prim-plan cu celebrele păreri despre vaccin: „După vaccinare, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești” / „Vor fi zombi, ca drogații” / „Planul lor criminal, de genocid în lume…” (citește aici).

Publicitate

Cei de la Agent Green au surprins în urmă cu câteva săptămâni un adevărat șantier în creierii munților, într-o arie naturală protejată.

”Un preot își face mănăstire și reședință în creierii munților. Distruge în calea sa un întreg ecosistem care include râul și pădurea străpunse de un nou drum de acces. Autoritățile sunt impotente în fața preotului și tolerează lucrările în aceasta arie naturală protejată.

Dacă preotul poate atunci de ce nu ar putea oricine să își consturiască ceva în mijlocul naturii? Va urma asfaltul, mizeria, bâlciul etc.

Nu aveam oare suficiente mănăstiri în România? Nu avem oare suficiente căi mai curate și mai directe de a ajunge mai aproape de Dumnezeu? Dar autorități mai avem oare în România? Autorități care să vegheze la dezvoltarea sustenabilă a țării, nu la distrugerea ei sistematică.” – este mesajul Agent Green care vine însoțit de un video.

Deși în materialul filmat este blurat afișul cu beneficiarul șantierului din creierii munților, o persoană care a trecut prin zonă a fotografiat afișul cu pricina și l-a expus pe Facebook.

Este vorba de Grigore Radu Gheorghe, cu domiciliul în județul Neamț, localitatea Nechit, adică tocmai starețul Zenovie. Lucrările sunt făcute de către o firmă tot din județul Neamț, Panagaica SRL. Este de notorietate relațiile arhimandritului cu personalitățile politice locale și naționale care i-au trecut pragul mănăstirii de-a lungul timpului:

”Nu înteleg de ce ati blurat datele de pe afisul șantierului, legea OBLIGĂ ca toate informațiile sa fie publice. Așadar, beneficiarul viitoarei “cabane turistice” este o persoana fizică: Grigore Radu Gheorghe.

O simplă căutare pe google arată ca este vorba despre starețul Mănăstirii Nechit, Neamț. Așadar, da, poate fi vorba de turism monahal mai ales că, în vecinătate, se afla Chilia Părintelui Arsenie Boca.

De fapt ăsta este interesul: să facem mai usor accesul pelerinilor catre chilie. Cu autocarul, de preferat. Până acum erau relativ putini cei care se încumetau să ia la picior toată Valea Sâmbetei!

Ori, potentialul financiar al locului e uriaș, de ce să-l lăsăm sa se iroseasca?! Revenind la constructie: zona e intravilanul comunei Drăguș. Da, intravilan! Terenul viitoarei cabane a foat donat starețului de…. proprietarul Cabanei Sâmbăta!

Da, chiar el! Inițial, staretul a cerut autorizatie pentru “mănastire și chilii”, o constructie megalomanică. I s-a respins cererea. A revenit cu solicitare pentru cabana turistica 2 cladiri s+p+m. Dosarul depus la CJ Brașov are toate avizele necesare.

Da, TOATE! Chiar si de la Agenția Națională a Ariilor Protejate! Cred că, la cât de prietena e biserica cu politica, dosarul ar putea cuprinde si niște avize în plus! Data viitoare, când o sa i mai vedeți pe alesi în poze cu stareți, arhiepiscopi, mitropoliti, să vă gânditi la Valea Sâmbetei. Pardon, Valea Arsenie Boca!” – a fost mesajul postat pe facebook la clipul celor de la Agent Green.

Gabriel Paun, fondatorul Agent Green a fost inlcus in topul celor mai influenti actori in domeniul mediului, alături de prim-ministrul Danemarcei, ministrul german al climei și economiei, președintele comisiei de mediu din Parlamentul European, ministrul mediului din Polonia, primarul orasului Amsterdam, șeful Pactului Verde European – Frans Timmermans.

Publicitate