Un medic a cusut mânerul de frână al unei biciclete în piciorul unui pacient accidentat! – FOTO

O situație de neglijență medicală șocantă a fost raportată la Spitalul Orășenesc Urlați, unde un medic este acuzat că a cusut în piciorul unui tânăr mânerul de frână al unei biciclete, fără să observe acest corp străin, iar apoi l-a trimis acasă.

Informația a fost relatată de Observatorul Prahovean și preluată de News.ro, generând o anchetă internă în cadrul unității medicale.

Publicitate

Potrivit relatărilor, incidentul a avut loc în luna iulie când tânărul, care a căzut de pe bicicletă și s-a rănit, a fost transportat la Spitalul Orășenesc Urlați. Medicul de gardă de acolo, în loc să îl examineze corespunzător și să îndepărteze mânerul de frână din picior, doar i-a acordat un tratament de suprafață, apoi l-a trimis acasă, ignorând gravitatea situației.

Din cauza neglijenței medicale, starea tânărului s-a înrăutățit și a trebuit să fie transportat în Olanda pentru tratament, având piciorul foarte umflat și dureros. La clinică, medicul din Olanda a constatat imediat prezența unui corp străin în piciorul pacientului, pe care l-a extras cu succes. Acest corp străin era chiar mânerul de la frâna de mână a bicicletei.

Pacientul a trăit cu acest mâner cusut în picior timp de trei săptămâni, iar suferința sa ar fi putut fi evitată dacă medicul de la spitalul din Urlați ar fi acordat o atenție mai mare și ar fi identificat corpul străin în timp util.

”La un moment dat m-am dezechilibrat și am căzut de pe bicicletă. Când m-am ridicat, am observat că eram julit la o mână și că aveam două găuri în pulpa piciorului. Eram plin de sânge și amețit.

Am cerut ajutorul unei vânzătoare de la magazinul sătesc din apropiere. Apoi a venit și soția mea, care a sunat la 112” povestește Mădălin. Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Urlați, unde a fost preluat de medicul de gardă.

”S-a uitat la rana de la picior, mi-a făcut un antitetanos, apoi m-a cusut și pansat. Mi-a spus să mă duc acasă și să revin a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când am ajuns acasă mă simțeam rău, iar prin pansament curgea sânge. Amețeam, nu puteam sta în picioare.

A doua zi am fost la spital, unde m-a văzut alt medic. Acesta mi-a schimbat pansamentul și mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii și să pun gheață. Apoi, o dată la două zile am fost la spital să mă panseze, iar pe 18 iulie mi-au scos firele. Mi-au dat rețetă să cumpăr Nurofen și să iau antibiotic timp de 7 zile” susține pacientul.

Conducerea Spitalului Orășenesc Urlați a emis un comunicat în care a confirmat incidentul și a anunțat că s-a declanșat o anchetă internă. Aceasta va avea ca scop identificarea responsabilităților și luarea măsurilor legale corespunzătoare în urma cercetării.

Incidentul de la Spitalul Orășenesc Urlați ridică îngrijorări asupra calității serviciilor medicale și necesită o investigație amănunțită pentru a preveni astfel de situații nedorite în viitor.

Publicitate