Un medic a fost condamnat pentru că a decontat consultații făcute unor pacienți decedați

Un cunoscut medic ieșean a fost pedepsit pentru falsuri. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea Laviniei Dimitriu la 1 an şi 6 luni de închisoare, plus o amendă de 70.000 de lei.

Judecătorii au încetat procesul penal pentru înşelăciune, după ce părţile au ajuns la o înţelegere, informează bzi.ro.

Publicitate

„Instanţa încetează procesul penal, ca urmare a împăcării, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (27 acte materiale), faţă de inculpata Lavinia Dimitriu şi inculpatul Constantin Păulin”, au afirmat judecătorii ieşeni.

Cunoscutul medic și un inginer au fost acuzați că ar fi încercat să îi ducă de nas pe reprezentanții Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (OPSNAJ).

Pe 24 septembrie 2015, reprezentanții OPSNAJ au formulat o plângere la IGPR, în urma unui control efectuat la SC Medex SRL Iași. De asemenea, o plângere similară a fost depusă de OPSNAJ , după un alt control făcut la SC Transmed Expert SRL Iași.

„În perioada 7 februarie 2012–17 aprilie 2014, Lavinia Dimitriu, administrator al SC Medex SRL, a indus în eroare, de 27 de ori, OPSNAJ, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, în sensul înaintării spre decontare a 27 de facturi fiscale, având drept acte justificative 230 de desfășurătoare lunare ce conțineau mențiuni false cu privire la servicii medicale reprezentate de consultații acordate pacienților care, în realitate, nu au fost prestate, pacienții fiind decedați, la data consultului fictiv.

Prin această faptă, SC Medex SRL a obținut un folos necuvenit în valoare de 27.375 de lei, cauzând OPSNAJ un prejudiciu în același cuantum”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au mai spus că, pentru a facilita inducerea în eroare a reprezentanților OPSNAJ, în perioada 3 ianuarie 2012–31 martie 2014, doctorul ieșean ar fi falsificat 230 de desfășurătoare lunare, cu privire la servicii medicale care, în realitate, nu au fost prestate.

Doctoriţa din Iaşi a spus că nu ştia că pacienţii erau morţi. La audieri, doctoriţa ieşeană a spus că nu știa că persoanele menționate în deconturi sunt decedate, deoarece nu exista nicio posibilitate de a verifica dacă acele persoane mai sunt în viață sau nu. Acum, cunoscutul doctor din Iaşi a fost condamnat la închisoare pentru falsuri.

Publicitate