Un medic veterinar de 35 de ani a fost găsit decedat în portbagajul propriei mașini! – VIDEO

Polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 35 de ani în portbagajul autoturismului său, în campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara. El era dat dispărut de câteva zile.

Bărbatul de 35 de ani, medic veterinar cu domiciliul în Anina, județul Caraș-Severin, fusese dat dispărut de familie încă de sâmbătă.

Publicitate

Bărbatul plecase de acasă din cursul săptămânii trecute și le-a spus rudelor că se duce la Timișoara, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, pentru a se întâlni cu cineva.

Membrii familiei au vorbit cu el vineri seară, în jurul orei 22. Bărbatul le-a spus că va mai rămâne în Timișoara, iar de atunci nu au mai putut da de el.

Au cerut ajutorul polițiștilor de la IPJ Caraș-Severin, iar aceștia au deschis o anchetă. I-au anunțat și pe colegii lor de la Timișoara că bărbatul ar putea fi în orașul de pe Bega, iar marți oamenii legii i-au găsit mașina în campusul USAMVBT.

Mai mult, în portbagajul autoturismului, polițiștii timișoreni au găsit cadavrul bărbatului de 35 de ani.

Din primele informații strânse de oamenii legii de la fața locului, cadavrul medicului veterinar nu prezintă urme de violență, iar anchetatorii cred că, cel mai probabil, ar fi vorba despre o sinucidere.

Polițiștii timișoreni au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicitate