Un microbuz a luat foc în mers! Maşina nu era dotată nici măcar cu un extinctor

Un microbuz cu pasageri care se deplasa pe ruta Iaşi – Vaslui a luat foc, în această dimineață. Maşina nu era dotată nici măcar cu un extinctor. Pasagerii care s-au evacuat la timp au oprit disperaţi maşinile pentru a face rost de cât mai multe stingătoare, informează Adevarul.

Un microbuz de transport persoane a luat foc în localitatea Poieni, comuna Schitu Duca, în această dimineaţă, iar pasagerii care se îndreptau dinspre Iaşi spre Vaslui au fost aproape de o tragedie.

Publicitate

Şoferul nu a sesizat fumul care ieşea dinspre bordul maşinii, pasagerii speriaţi fiind cei care l-au atenţionat.

Din cauza faptului că microbuzul nu avea nici măcar un extinctor, pasagerii care s-au evacuat la timp au început să facă semne disperate şoferilor care treceau prin zonă, pentru a face rost de cât mai multe extinctoare, cu care să stingă incendiul care să răspândea pe toată suprafaţa microbuzului.

La faţa locului au sosit pompierii, care au reuşit să stingă focul, dar microbuzul s-a făcut scrum. Conform informaţiilor „Adevărul”, nu au existat victime.

Publicitate