Un poliţist a „descins” la prostituate şi s-a folosit de uniformă pentru a nu plăti

Anchetă de amploare în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, după ce un agent a vrut să întreţină relaţii se*uale cu o prostituată fără să plătească.

Poliţistul s-a folosit de uniformă pentru a-şi atinge scopul, însă femeia a chemat în ajutor „peştii” şi de acolo a început scandalul.

Agentul, în vârstă de 36 de ani, ar fi mers la domiciliul tinerei respective însoţit de un prieten, în vârstă de 19 ani, care s-ar fi recomandat a fi tot poliţist. Întâmplarea ar fi avut loc în noaptea dintre 12 şi 13 decembrie, atunci când poliţiştul ar fi ieşit din tură şi urma să vină acasă, în Buzău.

Publicitate

Odată ajuns în oraş, acesta s-ar fi dus direct la domiciliul unei tinere de 19 ani, pentru a întreţine cu aceasta relaţii se*uale contra cost, notează stiridiaspora.ro.

Agentul era însoţit şi de un tânăr de 19 ani, care s-ar fi recomandat a fi tot poliţişt. Pentru că ar fi refuzat să plătească pentru serviciile se*uale, tânăra şi-ar fi chemat în ajutor doi prieteni.

Între cei patru ar fi început un scandal, iar în cele din urmă tânăra a sunat la 112.

„Urmare apelului au fost demarate de îndată verificări pentru clarificarea situaţiei semnalate şi luarea măsurilor legale ce se impun. Apelanta a precizat că unul dintre bărbaţi ar purta haine cu însemne poliţieneşti, bănuind că ar fi poliţist”, a declarat agent Cornelia Stroe, purtător de cuvânt IPJ Buzău.

Colegii agentului l-au testat pe acesta cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Acum, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău este o achetă internă în ceea ce îl priveşte pe poliţist, iar prietenul lui, tânărul de 19 ani, este cercetat pentru uzurparea de calităţi oficiale.

Publicitate