Un polițist a fost bătut cu poșetele în cap, de două femei! Acestea i-au rupt hainele și l-au trântit pe jos

Misiune dificilă pentru doi polițiști din orașul Murgeni, care au fost bătuți și jigniți în plină stradă, de două femei! Unul dintre agenți a fost bătut cu gențile în cap și trântit pe jos.

Incidentul s-a întâmplat în timp ce echipajul, aflat în misiune pe strada principală, a oprit cu greu o mașină în care se aflau trei persoane de etnie rromă din Murgeni. La volan era un bărbat, însoțit de soția sa și de o altă femeie, informează vremeanoua.ro.

Publicitate

Când li s-a cerut să prezinte actele mașinii, unul dintre polițiști a constatat că nu erau în regulă și, în momentul când a încercat să ia măsurile legale, cele două femei au ieșit din mașină furioase și l-au atacat cu gențile în cap! După ce au fost „parfumate” cu spray paralizant, au fugit, cu tot cu șofer, dar nu departe.

S-au oprit pentru a lua pietre de pe drum, pe care le-au aruncat în polițiști, dar și în autospeciala poliției, pe care au avariat-o! Femeile și bărbatul care au încălcat flagrant legea au fost prinși de polițiști, care au deschis un dosar penal pentru ultraj.

Cele două femei și bărbatul de la volan sunt reținuți pentru 24 de ore, urmând ca pe 2 septembrie să fie prezentați în fața instanței pentru luarea măsurilor legale.

Incidentul, care a avut loc pe strada principală din Murgeni, a fost confirmat de reprezentanții Inspectoratului Județean de Politie Vaslui.

Doi polițiști din cadrul Poliției orașului Murgeni se aflau de serviciu, în trafic. Aceștia au făcut semn unei mașini, cu număr de Vaslui, să oprească. Șoferul, Vijai T., care circula pe strada principală a orașului, n-a vrut inițial să oprească, sfidând oamenii legii, care au pornit în urmărirea sa.

Câțiva metri mai încolo, polițiștii au oprit mașina, solicitând actele la control. Așa au constatat că Vijai T. nu avea asigurarea făcută, iar unul dintre polițiști a vrut să ia măsurile legale.

Cum circula cu o mașină fără a avea asigurare, Vijai era pasibil de o amendă serioasă plus ridicarea talonului, nemaiavând voie să circule până când nu își făcea asigurarea la mașină.

Din mașină au coborât două femei de etnie rromă, care l-au luat pur și simplu la bătaie pe polițistul care voia să întocmească procesul verbal! Au tăbărât peste polițist, lovindu-l cu gențile în cap, trăgând de el, i-au rupt hainele și l-au trântit jos.

Colegul acestuia a scos un spray paralizant, cu care a încercat să le îndepărteze pe cele două agresoare. Acestea au fugit împreună cu șoferul, însă nu prea departe! S-au oprit și au început, toți trei, să arunce cu pietre către cei doi polițiști, lovind serios autospeciala de poliție, pe care au zgâriat-o și găurit-o. După care au fugit.

Polițiștii au chemat întăriri și, în scurt timp, agresorii au fost prinși. Un mare rol a avut camera portabilă de filmat de pe corpul unuia dintre polițiști, care a surprins tot incidentul, constituind o probă solidă în aces caz de ultraj.

Este vorba despre Vijai T. (șoferul), Carmena T. – soția acestuia și Magdalena C., care era cu cei doi soți în mașină. Agresorii celor doi polițiști au ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, unde au fost audiați în dosarul penal în care sunt cercetați pentru ultraj. Au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 2 septembrie să fie trimiși de procurorul de caz în fața instanței, cu propunerea de luare a unei măsuri legale.

Nu e prima dată când etnicii din Murgeni agresează polițiștii!

Nu este singurul caz de ultraj de la Poliția orașului Murgeni. Este al doilea din acest an. La sfârșitul lunii martie a.c., polițistul Marius Stan s-a încăierat cu „Inspector”, un mic tâlhar de la Murgeni. (video)

Publicitate