Un poliţist a fost mușcat de burtă în timp ce îi punea cătușele unui scandalagiu!

Polițiștii au imobilizat un bărbat care se manifesta recalcitrant, având un comportament agresiv, fizic și verbal, refuzând, totodată, să se legitimeze.

Când a fost încătușat, bărbatul l-a mușcat în zona abdomenului pe unul dintre polițiști. El a fost condus la sediul Poliției Orașului Otopeni, unde a continuat să fie agresiv fizic și verbal, amenințând cu moartea polițiștii.

Publicitate

La sediul Poliției Orasului Otopeni s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri de specialitate polițistului.

„În cauză, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani, sub aspectul săvârșirii a 4 infracțiuni de ultraj, una în forma lovirii sau alte violențe și 3 în forma amenințării, toate cu aplicarea concursului de infracțiuni și a stării de recidivă.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, transmite Poliția Ilfov.

Publicitate