Un polițist în uniformă a fost prins în timp ce fura dintr-un magazin. Acesta și-ar fi ascuns sub caschetă un minicompresor

Îmbrăcat în uniforma de serviciu, un poliţist în vârstă de 47 de ani a fost prins la furat, în timp ce sustrăgea produse dintr-un magazin din Cluj. Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Bărbatul a sustras produse din incinta magazinului, iar prejudiciul a fost recuperat, însă nu va scăpa de consecinţe, fiind reţinut şi alegându-se cu dosar penal. Incidentul s-a petrecut marţi, într-un magazin Dedeman din Cluj-Napoca.

Publicitate

”La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis, miercuri, IPJ Cluj.

Potrivit ştiridecluj.ro, acesta ar fi intrat în magazinul Dedeman în timpul serviciului, ascunzând un minicompresor sub caschetă.

”În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Control Intern a fost dispusă reţinerea acestuia pentru 24 de ore”, se arată în sursa citată.

Bărbatul nu e la prima abatere disciplinară. În 2020, același polițist a fost filmat când fura de la Leroy Merlin. Procurorii de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis atunci un dosar penal pentru furt.

Surse judiciare spun că anchetatorii au făcut percheziție la domiciliul lui I.R., unde au fost găsite flexurile, dar nu s-a mai putut proba proveniența.

*fotografia are caracter ilustrativ

Publicitate